Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   CCCEC vrea să afle cine…

CCCEC vrea să afle cine a sustras 6 milioane de la Termocom

CCCEC va efectua controale tematice la 13 asociaţii locative cu restanţe de peste 6 milioane de lei la SA Termocom

CCCEC a stabilit astăzi, 26 august, un plan de acţiuni în vederea elucidării circumstanţelor care au condiţionat neachitarea a peste 6 mil. de lei SA Termocom – datorii ale populaţiei pentru agentul termic. Aceasta după ce Termocom a semnalat CCCEC printr-o petiţie, solicitând intervenţia instituţiei în identificarea cauzelor care au condus la acumularea acestor restanţe din partea asociaţiilor de locatari şi restituirea prejudiciului cauzat furnizorului.

Potrivit planului, subdiviziunile operative vor demara mai multe controale tematice la cele 13 asociaţii locative, verificînd evidenţele contabile, bonurile şi facturile de plată, datoriile existente la consumul de energie termică, precum şi mişcările banilor de pe conturile acestor asociaţii.

CCCEC va solicita confirmări de achitare a plăţilor pentru agentul termic de la cetăţeni pentru a le putea confrunta cu datele din evidenţele contabile ale asociaţiilor, cu mijloacele financiare transferate pe conturile asociaţiilor şi respectiv, cu cele ajunse la furnizor.

Centrul se va implica în efectuarea acestui control în regim de urgenţă, pentru a nu admite deconectarea persoanelor nevinovate de la sistemul de încălzire.

În urma acumulării tuturor informaţiilor, Centrul se va expune asupra calificării juridice a faptelor elucidate cu atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.