Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Comsomoliştii lui Dubinovschi la Veneţia

Comsomoliştii lui Dubinovschi la Veneţia

264-omul-care-merge2Săptămâna trecută, la casa de mezat «Sotheby», a fost vândută sculptura lui Alberto Giacometti «L’homme qui marche I» («Omul care merge I» – o sculptură stilizată a unui adult în mărime naturală). Lucrarea s-a vândut contra fabuloasei sume de 65 mil. de lire sterline, adică, la cursul zilei, să fie vreo 74,3 mil. de euro. Astfel, lucrarea a devenit cea mai scumpă sculptură vândută vreodată. Se pare că criza financiară nu a afectat piaţa mondială de artă, reanimându-o chiar. Se mai poate spune că sculptura, ca niciodată, este în atenţia colecţionarilor.

Revenind la ale noastre, nu e de mirare că, dacă în Vest se dau atâţia bani pe o statuie, şi la noi toată lumea a început să vorbească despre monumente. În special, despre lucrările semnate de Lazăr Dubinovschi, care, probabil, este cel mai mare sculptor dat de pământul basarabean, respectiv, lucrările căruia ar fi şi cele mai scumpe, dacă ar fi să se vândă la licitaţie.

În acest context, iniţiativa majorităţii liberal-democrate din Consiliul Municipal Chişinău, înaintată Ministerului Culturii, în care e propusă demontarea şi strămutarea monumentului Eroilor Comsomolişti (turnat în 1959, cu doi ani înaintea «Omului care merge I» de Giacometti), situată pe bulevardul Renaşterii, nu este un semn de incultură al acestor consilieri, nici o grosolănie a lor la adresa chişinăuienilor şi nici o dorinţă manifestă de a urâţi capitala, cum ni s-ar părea la prima vedere, ci e mai curând o «şmecherie», ca să-l citez pe consilierul municipal Oleg Onişcenco, «care tensionează societatea». Spre deosebire de Onişcenco, care foloseşte cuvântul «şmecherie» în sens derogatoriu, vă propun o interpretare pozitivă a acestui demers liberal, de fapt, doar o ipoteză.

Valvârtejul de comentarii (în mare, critice) la adresa consilierilor respectivi, stârnite în presa de la Chişinău şi în internet de iniţiativa cu pricina, au avut un efect pozitiv evident: imaginea sculptorului Lazăr Dubinovschi a fost promovată ca niciodată. Nu există o metodă mai bună de a stimula atenţia publicului şi de a adăuga valoare unor obiecte de artă decât prin scandal! Dacă într-adevăr se urmăreşte promovarea lui Dubinovschi, nu se poate să nu admirăm îndrăzneala consilierilor liberal-democraţi, căci nu s-au temut să-şi asume riscul de a-şi pierde din electorat! Până la alegerile locale mai avem ceva timp, dar vin alegerile parlamentare, iar intelectualii care au votat cu partidele liberale în alegerile trecute ar putea să nu-i mai voteze la alegerile următoare din cauza «inculturii» lor, acum clar etalate. Dar să vedeţi cum aceşti consilierii liberal-democraţi ne vor face marea surpriză, prezentându-se în data de 22 februarie la închiderea expoziţiei dedicate lui Dubinovschi şi Ivanov de la Muzeul Naţional de Artă Plastică (să nu uităm, scandalul are loc exact în momentul în care se desfăşoară o importantă expoziţie omagială dedicată artistului), în frunte cu Oleg Cernei, numele căruia pare să fie legat de iniţiativa monumentală, acesta declarându-ne într-o conferinţă de presă că tot tărăboiul provocat de ei a fost doar o «acţiune artistică», un melanj dintre artă şi politică, un omagiu marelui sculptor basarabean care a fost Lazăr Dubinovschi. Se poate să aflăm şi că iniţiativa proiectului a fost chiar convenită cu curatorii expoziţiei omagiale de la Muzeul Naţional, fiind o încercare de a-l scoate pe Dubinovschi din sala de muzeu şi de a reintroduce opera sa în puhoiul discursului public. Acţiunea ar mai fi avut şi scopul de a-i face atât pe chişinăuieni, cât şi pe vizitatorii capitalei să conştientizeze importanţa şi frumuseţea obiectelor de artă aflate în spaţiul public al capitalei, precum şi de a înlesni vinderea unor exponate din colecţia Muzeului semnate de Dubinovschi la nişte preţuri mai mari, desigur nici pe departe la preţul dat pe lucrarea lui Giacometti, dar suficient de ridicate ca să îmbunătăţească vădit situaţia financiară a instituţiei respective.

Dacă am dreptate, afirm cu toate certitudinea că o astfel de acţiune avangardistă ar putea fi prezentată fără jenă şi într-un eventual pavilion naţional la următoarea ediţie a Bienalei de artă de la Veneţia sau la orice alt forum internaţional de artă contemporană! Dar să nu ne pripim şi să aflăm cum stau lucrurile în realitate.

Teodor AJDER