Circ în tramVAI!
Nr. 284 (15 iulie 2010)
O situaţie fără precedent are loc actualmente în Federaţia Rusă. După blocarea din nou a comerţului cu vinuri din R.Moldova, împătimiţii de consum de alcool ruşi au decis să ia trenul Moscova—Chişinău.
Cetăţenii ruşi nu ajung departe, căci sunt întâmpinaţi chiar la intrarea în vagoane de către însoţitorii de vagoane cu câte două sticle de plastic în mâini, care întreabă pe loc: Belâi ili Krasnîi? Unii alcoolici, care nu îşi dau seama bine unde au ajuns, cred că aşa are loc înrolarea în armată şi ar trebui să ia decizia – cu roşii – adică cu Armata Sovietică, sau cu albii, adică cu Belaya Gvardia. Ca să nu greşească, cheflii rostesc ca pe o parolă: Oba!mama, iar însoţitoarele de vagoane cred că e vorba de îndrăgitul preşedinte american Obama, şi toarnî câte câteva pahare pentru Barack Obama, pentru O-baldeti, pentru O-mega, pentru O-lega.
La prima staţie pasagerii sunt verificaţi în portmonee şi răsturnaţi din vagoane. Autorităţile Federaţiei Ruse îşi culeg cetăţenii şi îi duc direct la terzilcă, dar cantitatea acestora creşte cu fiecare zi. Vldimir Putin i-a sunat cu voce de protest lui Anatol Şalaru, ministrul transporturilor de la Chişinău, dar acesta a rostit obosit de corupţia trenurilor: O, my Gad. Putin a luat drept ofensă noţiunea de Gad şi a ordonat neretragerea Armatei a 14-a din Transnistria.
Ministrul Integrării, Victor Osipov şi deputatul Iurie Colesnic discută în prezent cu OSCE cum ar fi posibil un schimb de tancuri din Armata a 14-a pe tiruri cu vinuri moldoveneşti.



(7 voturi)
«Putin l-a sunat pe Şalaru»
om simplu a scris (15 July 2010)
Spuneti-mi si mie, cite paharele a consumat autorul acestui articol de prost gust, lipsit de umor (probabil ca acesta i-a fost intentia). Presa bolnava — durerea noastra. Poate ca corect a fost Murueanu??? Este asupra ce de meditat
Boris a scris (15 July 2010)
Haz de necaz. Destul de vesel. Degraba trenul Chisinau-Moscova va fi principala conducta alcoolica a tarii.
a. luna a scris (15 July 2010)
De ce «va fi»? El este…Nu degeaba Putin i-a sunat lui Salaru…
nic a scris (15 July 2010)
Se vede ca nu mai aveti ce publica . Unii idioti scriu prostii , iar voi sinteti bucurosi sa publicati.
Ion a scris (15 July 2010)
Asha le treby la betsyvani! Da macar cyt cer pe sticla?
istina a scris (17 July 2010)
Super tramvai.Bravo autorului,mai adu-ne ceva in acest jen.
bunica a scris (20 July 2010)
demult n-am ras asa sanatos. Felicitari!