Principală  —  Video  —  Anchete   —   VIDEO/ ZdG, menționat de către…

VIDEO ZdG, menționat de către magistrata Lilia Lupașco la pronunțarea sentinței din dosarul Ciochină. Judecătoarea a venit și cu un apel: „Am urmărit și eu, mă rog, ca un om simplu, ce se vorbește pe rețelele de socializare…”

foto: colaj ZdG

Vineri, 27 februarie, după ce a pronunțat sentința lui Nicanor Ciochină, judecătoarea Lilia Lupașco a ținut „să-și spună și ea cuvântul”. Făcând referire la faptul că a fost constatată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) cu avere nejustificată în valoare de peste 700 de mii de lei, aceasta, în prezența părții vătămate în cazul  accidentului mortal de la Boldurești, avocaților părților, procurorului, dar și altor reprezentanți ai mass-media, a declarat că a aflat despre actul de constatare „cu două zile înainte de pronunțarea acestei sentințe, din presă, mai cu seamă de la Ziarul de Gardă, cu care deja avem, cred, o comunicare mai îndelungată”.

Totodată, Lupașco „s-a plâns” pe prezența mare a reprezentanților mass-media la procesul de judecată al lui Nicanor Ciochină și a rugat ca judecătorii să nu fie blamați.

Lupașco a subliniat că va contesta actul ANI în instanța de judecată.

Pentru ca să anticipez și alte posibilități de insinuări sau a da răspunsuri la telefon fiecărui din reporteri sau jurnaliști, vreau să spun că referitor la actul cela de constatare a Autorității Naționale de Integritate (ANI) în privința mea, eu am cunoscut cu două zile înainte de pronunțarea acestei sentințe, din presă, mai cu seamă de la Ziarul de Gardă, cu care deja avem, cred, o comunicare mai îndelungată, și el va fi contestat de către mine la instanța Curtea de Apel Centru, probabil, pentru a fi supusă controlului judiciar, pentru că este un act unilateral și eu, ca judecător, ca persoană cu demnitate publică, am dreptul să-mi apăr și eu drepturile în instanța de judecată și să beneficiez și eu de un drept de-al meu”, a precizat magistrata.

Ulterior, aceasta a venit cu un apel către jurnaliști și activiștii civici, rugând „să lăsăm instanța de judecată să facă justiție, nu un reporter sau un activist, și să nu blamăm judecătorii”.

„Eu vă mulțumesc pentru participarea dvs. la toate ședințele de judecată. Am o rugăminte către reprezentanții mass-media și către alți activiști care sunt prezenți în sală și care doresc să cunoască ce se întâmplă în ședințele de judecată. Noi, judecătorii, instanțele de judecată, ne dorim să fim transparenți. Noi dorim ca dvs. să fiți prezenți la ședințele de judecată, doar că vă rugăm din suflet ca participarea dvs. să nu pericliteze mersul normal al procesului penal, pentru că noi, judecătorii, procurorii, avocații, cei care sunt din Chișinău, suntem pregătiți, odată cu accederea în funcția respectivă, să fim supuși publicului.”

„Totodată, vreau să vă mai atenționez asupra faptului că timp de un an și jumătate tot am urmărit și eu, mă rog, ca un om simplu, ce se vorbește pe rețelele de socializare, cum se comentează acțiunea judecătorului sau a unui avocat. Vreau să vă rog foarte mult – lăsați justiția să o facă instanța de judecată. Instanța de judecată este competentă să constate vinovăția sau nevinovăția persoanei, nu un reporter, nu un activist, nu altcineva, pentru că,  dacă tot tindem să fim și noi în pas cu democrația, sperăm și noi la Uniunea Europeană, însăși de la noi trebuie să începem ca să respectăm legea. De aceea, vă rog foarte mult să fiu auzită. Și încă un moment – pe parcursul de un an și jumătate, eu, personal, am examinat mai multe accidente cu deces și noi, judecătorii, întotdeauna, în cazul în care va fi probată vinovăția persoanei, vă asigur că persoanele o să suporte consecințe. De aceea, vă rog foarte mult, nu blamați judecătorii, apărați-vă drepturile conform drepturilor democratice și păstrați o atitudine deschisă față de instanțele de judecată, pentru că noi, judecătorii, muncim pentru dvs. De aceea, eu vă urez la toți să fiți sănătoși, păstrați familiile, copiii și sper să nu ne mai întâlnim în contextul respectiv și vă doresc la toți succese mari”, a conchis Lilia Lupașco.

Lilia Lupașco este judecătoarea care a instrumentat cauza penală pe numele lui Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului. Vineri, 27 februarie, Lupașco l-a condamnat pe Ciochină la 7 ani de închisoare cu executare, în penitenciar de tip deschis.

La 25 februarie, ZdG a relatat despre faptul că Lilia Lupașco, magistrată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost constatată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) cu avere nejustificată în valoare de peste 700 de mii de lei. În septembrie 2022, Ziarul de Gardă a scris că judecătoarea și soțul său, jurist de profesie, au scos la vânzare un apartament de lux amplasat într-o zonă selectă a capitalei, în apropierea parcului Valea Morilor, pentru suma de aproximativ 6,5 milioane de lei.

În septembrie 2022, ZdG a publicat o anchetă care dezvăluia că Lilia Lupașco, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și soțul ei, de meserie jurist, și-au scos la vânzare un apartament de lux, situat într-un cartier select din capitală, în regiunea parcului Valea Morilor, pentru care cereau circa 6,5 milioane de lei.

În anunțul însoțit de mai multe fotografii care arăta luxul în care locuia familia judecătoarei, era indicat că apartamentul cu vedere spre parcul și lacul Valea Morilor avea o suprafață de 170 de metri pătrați. Un imobil cu o asemenea suprafață lipsea însă din declarațiile de avere și interese ale magistratei. Imobilul scos la vânzare era compus din două apartamente comasate, unul din care procurat, în acte, de părinții magistratei.

Lilia Lupașco susținea că familia sa a scos locuința la vânzare pentru că avea nevoie de bani pentru a continua construcția unei case, începută în 2021, într-o suburbie a capitalei, unde pentru materiale de construcție și manoperă a cheltuit deja 2 milioane de lei.

După o discuție cu reporterul ZdG, în care magistrata afirma că averea pe care o deține familia ei este în strictă conformitate și corespunde cu veniturile pe care le are, anunțul despre vânzarea locuinței a fost șters de pe site-ul agenției imobiliare.

Lilia Lupașco a fost numită în mai 2008 în funcția de judecătoare la Judecătoria Râșcani, municipiul Chișinău, pe un termen de cinci ani. În cea mai veche declarație de avere și interese personale, depusă în 2009, judecătoarea declara un apartament deținut împreună cu fostul soț, cu o valoare de 300 de mii de lei, un automobil Mercedes „Autocamion Furgon”, a cărui valoare declarată era de 30 de mii de lei și un salariu anual de circa 68 de mii de lei sau 5,6 mii de lei lunar. Între timp, salariul ei a crescut, ajungând în 2021 la circa 277 de mi de lei sau 23 de mii de lei lunar.

Lilia Lupașco a ajuns în atenția opiniei publice în februarie 2021, după ce magistrata Tatiana Bivol, care a decis rejudecarea dosarului în care controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, s-a retras. Locul ei în completul de judecători i-a revenit magistratei Lupașco, care a solicitat și a primit acceptul pentru reluarea cercetării judecătorești, deși Codul de procedură penală (CPC) permite să nu fie reluată etapa anchetei, după înlocuirea unui judecător din completul de judecată.

CPC prevede expres reluarea cercetării de la început în cazul în care judecătorul nu intră în condițiile de sus. Da, prevede. De aceea, am reluat cercetarea, ca să nu facem încălcare de procedură”, a comentat judecătoarea pentru ZdG.