Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Valeriu Pașa, după anunțul…

VIDEO Valeriu Pașa, după anunțul lui Șor privind închiderea așa-numitelor proiecte sociale: „Rusia se pregătește pentru un război hibrid de uzură contra ideii proeuropene în R. Moldova. Toate investițiile rusești vor merge acum în propagandă”

Sursa: Captură foto WatchDog.MD

„Rusia se pregătește pentru un război hibrid de uzură contra ideii proeuropene în R. Moldova, iar coruperea alegătorilor este prea scumpă pentru a fi menținută până la următoarele alegeri. Toate investițiile rusești vor merge acum în propagandă și partide proxy”, afirmă președintele Comunității WatchDog.MD, Valeriu Pașa, după ce fugarul penal Ilan Șor a anunțat că-și închide „proiectele sociale” din R. Moldova.

Astfel, expertul consideră că autoritățile trebuie să se concentreze acum „anume pe contracararea finanțării ilegale pentru partide și pentru propagandiști”.

„Kremlinul nu renunță”

„Ilan Șor a anunțat închiderea așa-ziselor programe de susținere socială, în esență de corupere a alegătorilor din R. Moldova. Se întâmplă după ce forțele pro-ruse coordonate de la Kremlin și finanțate prin intermediul grupării Șor au pierdut alegerile parlamentare. Să însemne oare acest anunț că Rusia lui Putin ne lasă în pace? Deloc! Se închide numai robinetul de bani pentru coruperea alegătorilor. Între timp, proiectele de propagandă a Kremlinului în R. Moldova par a primi și mai mulți bani. Observăm că toți propagandiștii proruși au continuat să acționeze coordonat în războiul informațional contra R. Moldova. Chiar s-au activizat, angajează jurnaliști și tehnicieni, lansează proiecte noi. În Parlament și în afara acestuia politicieni participă de zor în răspândirea falsurilor scrise la Moscova. În mod special trebuie să remarcăm aici implicarea partidelor parlamentare – Partidul Nostru, Democrația Acasă și MAN.

Observăm că operațiunile informaționale de intoxicare a opiniei publice au devenit mai sofisticate, mai bine organizate decât erau înainte de alegeri (…). Toate investițiile rusești vor merge acum în propagandă și partide proxy. Kremlinul nu renunță, dar speră ca până la următorul ciclu electoral să modeleze opinia publică în așa fel, încât suportul pentru forțele pro-europene să scadă până la un nivel critic. Iar dacă banii pentru aceste acțiuni subversive vor veni prin Șor sau prin alte structuri este mai puțin relevant.

Autoritățile trebuie să se concentreze acum anume pe contracararea finanțării ilegale pentru partide și pentru propagandiști. Altfel riscăm să repetăm situația în care următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare vor comporta un risc major de a fi decise la Kremlin.

Să nu interpretăm reducerea activităților lui Șor în R. Moldova drept scoaterea lui din favorurile Kremlinului. Gruparea Șor s-a activizat foarte mult în Kârgâzstan, unde urmează alegeri. La fel, așa zisa organizație Evrazia este destul de activă în Armenia, unde vor avea loc alegeri parlamentare importante în 2026. Probabil și bugetele vor fi direcționate prioritar înspre aceste state”, subliniază expertul.

Oligarhul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălarea banilor în dosarul „Frauda bancară”, anunță că-și închide „proiectele sociale” din R. Moldova. Anunțul a fost făcut luni, 1 decembrie, pe Telegram.

Fostul deputat fugar, care se ascunde de justiția moldovenească în Federația Rusă, acuză președinta Maia Sandu și partidul de guvernământ că „au blocat toate posibilitățile tehnice de a ajuta oamenii”.

„(…) Astăzi, cu inima grea, anunț că sunt nevoit să închid proiectele mele sociale din R. Moldova, care tot acest timp i-au ajutat pe oameni să supraviețuiască (…). Fondurile pe care le transferăm sunt blocate total, angajații noștri sunt arestați — vedeți și știți cu toții acest lucru (…). Doar în ultimele șase luni, Sandu a blocat și pur și simplu a furat 50 de milioane de dolari pe care i-am direcționat pentru susținerea cetățenilor Moldovei (…”), a spus Ilan Șor.

Totodată, fugarul penal anunță crearea unui „front național comun”.

„(…) Prima sarcină este să-i scoată din închisoare și din necaz pe cei persecutați de sandiști. Oamenii noștri nu-i vom lăsa și nu-i vom uita. A doua sarcină — să dărâmăm regimul. Ajutorul pentru oameni și proiectele sociale vor fi reluate în totalitate imediat ce se va schimba această putere animalică, care îi persecută pe oameni doar pentru faptul că îi ajutăm (…)”, a mai spus Șor.

După anunțul oligarhului, analistul politic Vitalie Andrievschi a scris pe Facebook că „ieșirea lui Șor din scenă nu pare o decizie spontană, ci un element al unui proces mult mai amplu”. Acesta a explicat că Kremlinul încearcă acum „să-și reseteze influența în R. Moldova, să scape de figurile toxice și să pregătească proiecte noi, mai ușor de controlat”.