„Unicul mod de a ieși din impas e să avem grijă de noi și de ceilalți din jur”. Mărturiile unui responsabil sanitar de la Bergamo

Tatiana Coroi este responsabil sanitar la două instituții medicale private de la Bergamo, Italia. Într-o scurtă pauză, ne-a relatat despre situația actuală de acolo privind coronavirusul, despre cum se descurcă medicii și ce se întâmplă pe străzi. 

• Ce se întâmplă acum, în linii mari, în zona unde vă aflați? 
• Situația e foarte serioasă, dar sperăm să reușim. Acum, toată Italia e sub cod roșu. Eu sunt la Bergamo, unde situația e mai dramatică, însă sistemul sanitar din nord, de aici, e superior altor regiuni ale Italiei. Spitalele sunt pline, dar au venit multe ajutoare, inclusiv medici militari. S-au dat măști și tot ce trebuie. Până a avea primul caz, infecția era. Când apare primul caz, e deja târziu. Oricum, trebuie luate măsuri rapid. Evident, în primul rând, mâinile spălate de câte ori este necesar. Masca se poartă numai când ai contact cu un pacient despre care știi sigur că e bolnav. Eu, lucrând la spital, îmi pun masca la muncă, mă echipez, dar pe stradă nu o port, pentru că nu e nevoie. În schimb, nu trebuie să ai contact cu mulți oameni, să ieși la restaurante și prin baruri. Oricum, în aceste zile, ești oprit pe stradă și întrebat de permis, ești întrebat de unde vii și unde te duci. Nu ai voie să ieși decât în scopuri sanitare, la serviciu și ca să cumperi alimente. Poliția te oprește pe stradă și trebuie să ai certificat care să arate unde mergi. 

• Cum se descurcă lucrătorii medicali? 
• Până acum, ca lucrător medical, dacă ai avut contact cu un pacient pozitiv, trebuia să fii în carantină timp de 14 zile. Apoi, au scos regula asta. Cel care e medic infirmier merge oricum la serviciu, dacă nu arată simptome. Eu, personal, tot o să merg la serviciu până nu voi avea simptome. Noi măsurăm temperatura permanent, dar nu pot ști ce va fi mâine. Dacă voi avea febră, nu voi merge la muncă. Foarte mulți medici sunt acasă, cu febră, mulți sunt internați și în spital. Se reușește pentru că există totuși un sens civic. Sigur că sunt și dezertori, ca peste tot. Fiecare e speriat și se gândește că i se poate întâmpla și lui. Eu sunt responsabilă sanitară la două structuri private, majoritatea pacienților sunt în vârstă și mortalitatea în perioada asta e foarte mare. Evident, ei sunt cei care au fost cel mai mult afectați de virus, dar sunt și pacienți tineri, și copii. Sunt și pacienți care nu au nicio patologie cronică. Cei care au una, cu siguranță, sunt afectați mai mult, iar șanse de vindecare sunt mai puține. Se vorbește că în anestezie și terapie intensivă sunt puține locuri. Vorbesc colegii mei că sunt puși în situația de a alege – cine are 80-90 de ani nu mai este intubat. Spitalele sunt suprasaturate. Acum, se discută ca spitalele private, care au casete corespunzătoare libere, să primească pacienți. 

• Oamenii au ascultat de sfaturile autorităților de a păstra distanța pe cât posibil?
• Pe străzi, chiar dacă e început de primăvară, altceva decât ambulanțe nu prea vezi. Până duminică, mai era lume pe afară. Acum, sunt mai speriați. La serviciu oricum se merge. Dar, copiii sunt acasă, iar școlile – închise. S-a decis, printr-o normă legală, că un părinte poate sta în concediu sau primi un bon pentru babysitter. A fost o zi, la început, când se cumpăra mult. Acum, nu mai e problema asta. În magazine se intră câte cinci, ei cumpără, apoi ies afară și intră următoarele cinci persoane. Se plătește cu cardul, pentru a evita cozile și interacțiunea cu vânzătorii. 

• Dar măști și produse dezinfectante se găsesc în farmacii? 
• Există o problemă cu măștile pentru publicul larg. Și dezinfectant se găsește în comerț mai greu. Dar, spitalele sunt asigurate. Ministerul Sănătății a pus la dispoziție pentru lucrătorii medicali cursuri online privind coronavirusul, pentru a fi informați. L-am trecut și eu. Altfel, trebuie să ne menținem calmul. Eu știu că trebuie să fiu exemplu pentru ceilalți. Chiar dacă sunt speriată și eu, și colegii, se merge înainte, se glumește, se tratează pacienții. După fiecare pacient care nu a reușit să facă față bolii, plecăm acasă cu gânduri grele. Văd și colegii cum se simt, e o pierdere pentru fiecare. Cel mai rău e că aceste persoane nu mor alături de rudele lor, pentru că trebuie să fie izolate. Înmormântarea se face în aceeași zi, fără funeralii. E traumatizant pentru o familie. Dar e normal să se ia asemenea măsuri. 

• Dvs. și colegii cum vă descurcați din punct de vedere psihologic? Fizic este clar că vă e destul de dificil… 
• Eu m-am întors acasă dimineața (marți, 11 martie, n.r.) , am dormit trei ore și m-am dus înapoi. Colegii mei fac toți așa. Am o prietenă oncolog care e pozitivă, a rămas acasă, iar soțul e internată. Un alt coleg e în casă de trei zile cu febră. Ne-a zis să nu ne ducem la el. Se internează numai cine are probleme respiratorii, dacă ai doar febră nu vii la spital, stai acasă în carantină, izolat. Trebuie să avem grijă de noi și de ceilalți din jur. E unicul mod de a trece peste acest impas. Fiecare din cei care se întorc de peste hotare, din țările cu risc mare, trebuie să stea acasă 14 zile. Aici, există spoturi video și pentru copii, care să îi ajute să se protejeze. Fiul meu se spală pe mâini 30 de secunde, cu săpun, într-un anume fel. Copiii mai sunt învățați să strănute în cot, și nu în palmă. Pentru ei, e oarecum un joc. Îi înveți să-și spele mâinile ca chirurgii. I-am zis fiului că mama nu îl pupă de noapte bună. Mențin distanța și cu el, nu stau cu masca în casă, dezinfectez mânerele, fac duș imediat ce intru în casă. Mătușa mea locuiește aici la Bergamo, trebuia să plece, dar a decis să rămână, deși nu știe dacă va avea serviciu. Clar că ar fi mai bine ca moldovenii de aici să nu plece, dar depinde de sensul civic al fiecăruia. 

• Vă mulțumim.