Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un deținut s-ar fi dat…

Un deținut s-ar fi dat drept domnișoară pe o platformă de matrimoniale, iar apoi a șantajat un bărbat căsătorit cu fotografiile intime. Acesta a primit încă 9 ani de închisoare și o amendă de 100 de mii de lei pentru șantaj intim

Un deținut din penitenciarul nr. 4 Cricova va ispăși încă 9 ani închisoare pentru un șantaj intim, comis împotriva unui chișinăuian căsătorit, potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, deținutul și victima ar fi stabilit contactul pe aplicația mobilă Whatsapp, după ce la miezul unei nopți din 2023 deținutul, cu vârsta de 34 de ani, a publicat un anunț fals la secția matrimoniale a platformei de anunțuri „999”. Mai exact, condamnatul ar fi pretins că ar fi o domnișoară de companie, prin afișarea fotografiei unei fete.

Anunțul a fost publicat de pe un iPhone S, pe care deținutul l-a obținut ilegal în penitenciar.

„După câteva minute, bărbatul din Chișinău, care era în căutarea unei domnișoare de companie în timp ce soția era într-o deplasare în afara țării, a accesat anunțul publicat de deținut și l-a contactat printr-un mesaj scris pe WhatsApp. Odată ce discuția a progresat, deținutul, pretins domnișoară, i-a cerut o fotografie intimă, înainte ca eventual să accepte întâlnirea”, conform comunicatului PCCOCS.

Potrivit procurorilor, după ce a primit poza intimă de la victimă, deținutul imediat l-ar fi amenințat că o va trimite soției bărbatului pe care-l șantaja, precum și altor rude.

Ca și soluție, deținutul i-a cerut să-i transfere 500 de lei de la un terminal public de plată. Bărbatul a făcut transferul chiar în acea noapte, însă deținutul a pretins că totuși suma e prea mică și ar fi necesari încă 100 de dolari.

Deși bărbatul a cerut un răgaz de câteva zile, la ora 9 dimineața deținutul deja-i trimisese soției bărbatului șantajat fotografia intimă primită de la acesta”, se arată în comunicat.

Între timp, bărbatul a depus plângere la autorități, care au pornit investigațiile penale, după care i-au ridicat de la deținut telefonul ascuns la brâu, în lenjeria intimă.

„Prin urmare, deținutul a fost supus unei noi urmăriri penale – atât pentru trimiterea altor persoane a acestei fotografii intime (infracțiunea privind inviolabilitatea vieții personale), precum și pentru șantajarea victimei, ceea ce potrivit Codului penal se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 10 ani.

La solicitarea PCCOCS, telefonul pe care deținutul nu avea voie să-l aibă în penitenciar va fi dispus nimicirii, iar cei 500 lei estorcați prin șantaj au fost confiscați în folosul statului”, scrie PCCOCS.

Totodată, suplimentar celor 9 ani închisoare, procurorii au obținut și aplicarea față de acesta a amenzii de 100 de mii lei pentru șantajul comis. Acum, adăugat acestei pedepse, condamnatul își va ispăși pedeapsa totală de 14 ani închisoare, după condamnarea în 2022 pentru un alt șantaj, urmare a unor discuții cu tentă sexuală cu un alt bărbat, la fel, în baza anunțului publicat pe platforma „999”.