Un bărbat din satul Căpriana, găsit fără suflare după un conflict cu soția: „Ar fi consumat băuturi alcoolice împreună”
Un bărbat de 53 de ani a decedat după ce soția sa i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect ascuțit în regiunea cutiei toracice, în urma unui conflict izbucnit după consumul de băuturi alcoolice, anunță marți, 26 mai, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Femeia a fost reținută pentru 72 de ore.
„Aseară, polițiștii din Strășeni au fost sesizați despre depistarea unui bărbat în stare inconștientă într-o gospodărie din localitatea Căpriana. Apelul la Serviciul 112 a fost efectuat de o femeie care a comunicat că și-a găsit socrul inconștient în domiciliu.
Preliminar, s-a stabilit că victima, un bărbat de 53 de ani, ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu soția sa de 49 de ani. Între cei doi s-ar fi iscat un conflict, în timpul căruia femeia i-ar fi aplicat bǎrbatului lovituri cu un obiect ascuțit în regiunea cutiei toracice. În urma leziunilor primite, acesta a decedat”, a anunțat IGP.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar oamenii legii continuă acțiunile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.