Principală  —  IMPORTANTE   —   Ziua Independenței SUA. Mesajele transmise…

Ziua Independenței SUA. Mesajele transmise de către Ambasadorul Dereck J. Hogan și politicienii din R. Moldova

Anual, la patru iulie Statele Unite ale Americii (SUA) celebrează Ziua Independenței. La cea 245-a aniversare, ambsadorul SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan, a venit cu un mesaj de felicitare și s-a adresat cetățenilor R. Moldova. În același timp, mai mulți politicieni din R. Moldova au transmis mesaje de felicitare și s-au arătat recunoscători pentru suportul oferit de către SUA R. Moldova.

Ambasadorul SUA în R. Moldova a menționat că de la declararea independenței sale, SUA a luptat pentru dreptul poporului american la autodominare și democrație și au lucrat pentru a construi o țară prosperă, care nu a fost construită peste noapte.

„Poporul american a lucrat pentru a-și îmbunătăți instituțiile din propria țară pe parcursul acestor ani. Am văzut dovezi ale aceluiași spirit acest spirit edificator peste tot în R.. Moldova. SUA sunt de vreme îndelungată un prieten și partener al R. Moldova și vom continua să sprijinim poporul R. Moldova în timp ce aspiră sre beneficiile unei economii prospere și ale unui guvern stabil”, a precizat ambasadorul Dereck J. Hogan.

El a mai spus că SUA va rămâne un partener de încredere pentru R. Moldova și un bun prieten pentru cetățenii ei, dorindu-le succes, pace și prosperitate.

În același timp, mai mulți politicieni din R. Moldova au adresat mesaje de felicitare poporului american.

Speranța că dialogul permanent cu SUA va continua

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, cu ocazia Zilei Independenţei SUA, a adresat felicitări Președintelui SUA și poporului American, dar și tuturor cetățeenilor R. Moldova care s-au stabilit în SUA.

„Exemplul SUA care a îmbrățișat valorile universale exprimate în Declarația sa de Independență este mereu aplicabil la esența democratică a aspirațiilor noastre și constituie o sursă de inspirație permanentă pentru R. Moldova. […] Reiterând profundul respect pentru susținerea consecventă a proceselor democratice din R. Moldova, pentru suportul calificat acordat în contextul dezvoltării comunitare și generale a R. Moldova de către SUA, ne exprimăm sincera considerație Excelenței sale, domnului Ambasador al SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan, în persoana căruia vedem un adevărat susținător al aspirațiilor noastre politice, sociale, economice, al angajamentelor Platformei DA în vederea edificării unui stat puternic, guvernat conform principiilor democratice în beneficiul tuturor cetățenilor săi”, se arată în comunicatul transmis de Platforma DA.

Formațiunea politică și-a exprimat speranța că dialogul permanent cu SUA va continua, iar instituțiile statului R. Moldova vor fi direcționartea stfel încât să o apropie de statele dezvoltate.

SUA reprezintă un partener de încredere, singura garanție de securitate în estul Europei

Și Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) și-a exprimat respectul și recunoștința pentru sprijinul constant al SUA în vederea promovării democraţiei şi statului de drept pe tot arealul românesc. În comunicatul transmis AUR menționează că SUA reprezintă un partener de încredere, singura garanție de securitate în estul Europei, iar angajamentele luate prin parteneriatul strategic militar arată implicarea și interesele comune.

„De-a lungul anilor, Statele Unite ale Americii au fost alături de poporul român, au demonstrat că sunt un partener strategic de încredere şi un prieten de nădejde în vremurile de cumpănă. Îmi exprim speranța că dialogul permanent cu SUA va continua să fie alături de noi şi să ne susţină în calea spre reîntregirea neamului românesc. La mulţi ani, SUA!”, a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele AUR.

SUA se află pe locul 6 printre principalii investitori ai R. Moldova la nivel mondial. Din 1992, Statele Unite au oferit peste 1,5 miliarde de dolari americani în calitate de asistență financiară pentru R. Moldova, se arată în comunicat.

Mă bucur să constat că pe parcursul a 30 de ani am construit relații de prietenie

„Adresez cele mai sincere felicitări poporului american cu ocazia aniversării a 245-a a proclamării Independenței SUA. Mă bucur să constat că pe parcursul a 30 de ani am construit relații de prietenie și colaborare între R. Moldova și SUA”, a scris într-o postare pe Facebook Igor Dodon.

Sărbătoarea naţională a Statelor Unite, 4 iulie, este data la care cele 13 colonii americane îşi declarau, în 1776, independenţa faţă de Imperiul Britanic, eveniment care a condus la naşterea SUA ca entitate suverană.

Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile. Astfel a devenit oficială această dată, care a fost inclusă în Declaraţia de Independenţă.