Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Scumpirea carburanților din ultimele…

VIDEO Scumpirea carburanților din ultimele luni. La Parlament au loc consultări publice, anunțate de PAS, cu referire la amendamentele la Legea privind piața produselor petroliere

La Parlament au loc miercuri, 28 iulie, consultări publice cu referire la amendamentele la Legea privind piața produselor petroliere, discuțiile fiind anunțate de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Discuțiile publice sunt programate cu începere de la ora 10:00 și au loc în „Sala Europa” din clădirea Parlamentului”.

La ședință participă furnizori de servicii de comercializare a serviciilor petroliere, consumatori, experți și reprezentanții ai Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE).

Potrivit inițiatorilor discuțiilor, proiectul va fi înregistrat la Secretariatul Parlamentului imediat după alegerea conducerii Parlamentului și a organelor de lucru ale acestuia.

Scumpirile la carburanți din ultimele luni au stârnit discuții aprinse în spațiul public. În timp ce consumatorii sunt indignați de prețurile care cresc constant, chiar și în aceste condiții fiind nevoiți să-și facă plinul, politicieni și experți acuză nereguli în procesul de gestionare a pieții produselor petroliere din R. Moldova.

Noul Parlament ales al R. Moldova se consideră legal constituit din data şedinţei de constituire, care a avut loc luni, 26 iulie. Este pentru prima dată în istoria independentă a R. Moldova când un Legislativ este constituit legal la jumătatea termenului prevăzut de legea supremă, mai exact la 15 zile de la alegerea noului Parlament.

Prima ședință a noului Parlament ales s-a încheiat luni la cinci minute după ce președinta R. Moldova, Maia Sandu, și-a încheiat discursul de la tribuna principală, deputații PAS anunțând pauză până joi, 29 iulie, atunci când urmează o nouă ședință în cadrul căreia vor fi alese organele de conducere ale Legislativului.

Ședința a fost deschisă de decanul de vârstă, deputatul socialist Eduard Smirnov, așa cum prevede regulamentul, iar înainte de discursul șefei statului, care a durat mai mult de 30 de minute, a fost prezentat raportul Curții Constituționale (CC) cu privire la validarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

Joi, 23 iulie, Curtea Constituțională (CC) a confirmat legalitatea rezultatelor alegerilor parlamentare din 11 iulie și a validat mandatele a 101 deputați aleși. În urma alegerilor parlamentare au fost aleși 63 de deputați din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, 32 de deputați – din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și 6 deputați – din partea Partidului Politic „Șor”.