• (VIDEO) Familia tânărului omorât în bătaie la Mingir a decis să doneze organele acestuia

    (VIDEO) Familia tânărului omorât în bătaie la Mingir a decis să doneze organele acestuia
    17 februarie 2017 | 23:04

    Iulia Dima, mama tânărului care se află de mai multe zile în comă, după ce ar fi fost bătut la un bar din Mingir, susține că a acceptat să doneze organele acestuia. Decizia vine după ce medicii au anunțat-o că fiul ei este în comă, iar recuperarea lui este imposibilă.

    Sursa Video: www.ZdG.md

    ”Ca orice mamă, mă gândeam că o să-și revină, dar el și până astăzi este în comă. Astăzi la amiază l-au transportat la Chișinău, unde l-au pus din nou la aparate. Medicul mi-a arătat că-s multe hematoame și am decis ca el să salveze alte vieți. Să ajutăm măcar pe alții, dacă el n-a avut viață”, a declarat Iulia Dima.

    Andrei Dima, un tânăr de 27 de ani din Mingir, Hâncești, urma să plece în aceste zile la muncă în Italia. Înainte de plecare, sâmbătă noaptea, acesta ar fi mers la o petrecere într-un bar din Mingir, unde a fost implicat într-o altercație. Din spusele martorilor, în jurul orelor 2.30, Andrei ar fi fost atacat de un consătean care l-a lovit de mai multe ori, inclusiv cu capul de podea.

    Mama tânărului era la muncă în Italia, unde a fost sunată duminică dimineața. A lăsat totul și s-a pornit spre casă, unde a și ajuns spre seara. A aflat că Andrei a fost transportat pe la ora 5-6 cu o mașină de taxi la spitalul de la Cărpineni, ulterior a fost adus la Hâncești.

    Poliția din Mingir a declarat pentru ProTV că ar avea un suspect în acest caz. Este vorba despre un consatean de 30 de ani, cu care s-ar fi întâlnit în acel local înainte să plece în Italia. Cei doi s-ar certat, iar în urma loviturilor, victima a ajuns la spital în comă depășită. Medicii afirmă că el este ținut în viațăa doar de aparate.

     

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Concurenții electorali sunt invitați să ia cunoștință de textul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare anticipate

    Comisia Electorală Centrală (CEC) invită luni, 21 iunie 2021, concurenții electorali să ia cunoștință de textul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Începând cu ora 10.00 pâ…
    Concurenții electorali sunt invitați să ia cunoștință de textul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare anticipate

    Federația Rusă obligată să achite despăgubiri de circa 786 mii de lei pentru încălcarea drepturilor unor locuitori ai regiunii transnistrene. Hotărârile CtEDO

    Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea drepturilor omului și anume, Articolul 2, Dreptul la viață, și Articolul 11, Libertatea de întrunire și de asociere…
    Federația Rusă obligată să achite despăgubiri de circa 786 mii de lei pentru încălcarea drepturilor unor locuitori ai regiunii transnistrene. Hotărârile CtEDO

    METEO: Cum va fi vremea în următoarele zile

    Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță despre starea vremii din următoarele șapte zile (21 iunie-27 iunie). Astfel, dacă raioanele de Centru și de Sud vor scăpa de ploi în săptămâna care urmează, prec…
    METEO: Cum va fi vremea în următoarele zile

    Autoritățile anunță despre decesul unui al doilea cetățean moldovean, în urma prăbușirii clădirii din Belgia

    Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că autoritățile locale belgiene au confirmat reprezentanților Ambasadei R. Moldova în Regatul Belgiei despre încheierea o…
    Autoritățile anunță despre decesul unui al doilea cetățean moldovean, în urma prăbușirii clădirii din Belgia

    DOC/ Vaccinarea obligatorie în unele zone ale Rusiei, după înregistrarea a celei mai mari creșteri zilnice de cazuri noi de Covid-19

    Autoritățile din Federația Rusă anunță măsuri mai dure după ce sâmbătă, 19 iunie, a fost înregistrată cea mai mare creștere zilnică de cazuri noi de Covid-19 de la începutul pandemiei. În unele zone ale țării,…
    DOC/ Vaccinarea obligatorie în unele zone ale Rusiei, după înregistrarea a celei mai mari creșteri zilnice de cazuri noi de Covid-19