Principală  —  IMPORTANTE   —   Vasile Leu este noul director…

Vasile Leu este noul director interimar al S.A „Termoelectrica”

sursa: APP

Vasile Leu este noul director interimar al „Termoelectrica” începând de joi, 2 decembrie. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către directorul Agenției Proprietații Publice (APP), Eugeniu Cozonac.

Potrivit APP, Vasile Leu este doctor în științe tehnice și are o experiență de circa 25 de ani în domeniul energetic. Leu a activat anterior ca inginer coordonator al Laboratorului Dirijarea Proceselor Termice prin Metode Electrice, iar mai apoi a fost șef adjunct al Direcției principale Termoenergetică din cadrul Ministerului Energeticii. În perioada 2003-2014, Vasile Leu a deținut funcția de director tehnic în cadrul Societății pe Acțiuni „Termocom”, iar din 2014 și până a fi numit director interimar al S.A „Termoelectrica” a fost șeful Secției investiții energie termică și cogenerare a Departamentului gaze naturale și energie termică din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pe 29 noiembrie curent, directorul general S.A „Termoelectrica” Veaceslav Eni, a anunțat că își încheie mandatul din 1 decembrie curent.

La 24 noiembrie curent, Procuratura Anticorupție a informat că Veaceslav Eni a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit, în cadrul unei cauze penale pornită conform art. 330/2 alin.(1) din Codul penal – îmbogățirea ilicită.

Procurorii susțin că în cadrul urmăririi penale, au fost acumulate probe din care rezultă o bănuială rezonabilă că în perioada 2015-noiembrie 2021, cheltuielile bănuitului, personal și prin intermediul unor terți au depășit veniturile înregistrate, cu 3 849 796 de lei.

„La fel, în perioada 2015-noiembrie 2021, bănuitul, personal și prin intermediul persoanelor terțe, a înregistrat în proprietate 10 bunuri imobile și 2 mobile în valoare de circa 6 602 988 mln lei, a dobândit în proprietate două apartamente, precum și un automobil de marca Hyundai Tucson, fabricat în anul 2021, a căror valoare estimativă totală este de circa 991 341 lei”.

În context, reprezentanții PA au menționat că desfășoară acțiuni procesuale și în alte procese penale ce vizează abuzul de serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu comise de acesta și alte persoane responsabile din cadrul S.A „Termoelectrica”, în perioada 2019-2021.