Un medic împotriva sistemului: pneumonia, diagnostic care aduce bani spitalelor. Reacția instituțiilor vizate

Medicul pediatru Mihai Stratulat, critică dur sistemul de sănătate din R. Moldova și acuză câteva instituții medicale din capitală că ar pune diagnoze greșite copiilor și i-ar spitaliza doar pentru ca instituția să obțină mai mulți bani de la stat. Cunoscutul medic, care deține o clinică privată în Chișinău, afirmă că în prezent spitalele sunt finanțate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) în baza sistemului DRG (Diagnostic Related Groups), ceea ce înseamnă că instituția primește bani în funcție de cât de complex este cazul pacientului. Respectiv, dacă crește complexitatea, crește și suma rambursată de Companie.

„Această postare este despre viața mea, cea pe care o trăiesc zi de zi, despre profesia mea de medic, pe care mi-a dăruit-o Tatăl meu și pe care am început să o înțeleg într-un final, imediat după ce a murit Tatăl meu!!! Eu nu doar lucrez zi de zi ca medic, ci mă lupt zi de zi cu acest sistem medical creat aici în RM din indeferența celor care dictează/ar putea dicta cursul medical, dar nu o fac, fie din nedorință, fie că nu li se permite!!! Astăzi voi vorbi despre ceea ce se face în sistemul pediatric din RM!!! Voi stiți cum lucrează el??? Nicicum!!! Avem protocoale bune, dar implementare proastă!, scrie medicul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Pentru a obține finanțare mai mare de la CNAM, susține Mihai Stratulat, majoritatea copiilor sunt diagnosticați cu pneumonie, internați în spital și tratați cu antibiotice. Medicul face trimitere la existența unor astfel de situații, în deosebi, în IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1 și IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Potrivit cunoscutului pediatru, IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 a deschis o nouă Secție de patologie a nou-născuților, inclusiv pentru că ar aduce bani instituției, iar vice-directorul instituției ar anunța zilnic maternitatea pentru a anunța câte paturi de spital sunt libere și câți copii urmează a fi internați pentru diagnosticare cu pneumonie.

„Am să vă vorbesc astăzi despre 2 spitale, care eu consider că ar trebuie închise, unul din ele, parțial închis! Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 „S. Lazo” și Spitalul Clinic Municipal Nr.1 (Viaduct) ! De ce? Pentru că acolo nu se face medicină!!! De ce? Pentru că acolo cu ce te-ai adresa, diagnoza finală este pneumonie pe dreapta și imediat AB!!! Pentru că acolo nu se respectă niciun protocol!!! De ce? Pentru că administrația acestora (directorii și vice-directorii) sunt cointeresați în astfel de diagnoze! De ce? Pentru că finanțarea spitalelor depinde de pacient, câți pacienți internați, ce diagnoză! Totul se face printr-o programă, care se numește DRG și în dependență de diagnoza pacienților internați se calculează un coeficient, care, într-un final dictează suma de bani transferată de la CNAM la Spital! Cum credeți ce coeficient are Pneumonia în sistemul DRG??? Vă spun eu: bun de tot! La spitalul de pe Viaduct, situația îi și mai dramatică, au deschis înca o secție de patologie nou-născuți, când au văzut că prima secție aduce „ruble” la spital! Și vice-directorul pe pediatrie a spitalului sună zilnic în maternitate și anunță câte paturi sunt libere în ambele secții și câți copii trebuie “dabravolino-prenuditilno” transferați cu icter fiziologic, pentru a fi diagnosticați cu așa-zisa „pneumonie”, pentru a aduce bani spitalului?”, susține medicul, care precizează că o situație mai bună la acest capitol atestă la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „V. Ignatenco” și la IMSP Institutul Mamei si Copilului.

În anticamera Spitalului Clinic Municipal Nr.1, angajata, care a refuzat să se prezinte, ne-a comunicat că directorul instituției medicale, Iurie Dondiuc, este pelecat într-o deplasare, iar vicedirectorul se află într-o ședință la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Aceasta ne-a rugat să lăsăm un număr de telefon la care a dat asigurări că va refeni vicediretorul spitalului, Ion Arteni.

Contactată, Aliona Rotari, vicedirector medical la Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1, a declarat că poziția instituției a expus-o pe pagina oficială a spitalului, iar alte comentarii nu oferă.

„Spre deosebire de dl Mihai Stratulat, nu ducem un Registru al tuturor cazurilor nefericite de copii bolnavi, care ajung în stare gravă și foarte gravă la spital după consulațiile acestuia, dar nici nu considerăm necesar acest lucru, din moment ce toate eforturile noastre în procesul de asistență medicală copiilor sunt în corespundere cu practicile actuale în domeniu, fapt confirmat și prin multiple mulțumiri ale pacienților noștri, dar și prin numeroase evaluări ale activității instituției, conform prevederilor în vigoare, efectuate de structurile abilitate și specialiști consacrați”, se arată în replica Spitalului Clinic Municipal de Copii Nr.1, al cărei conducere îl numește pe Mihai Stratulat „pretins pediatru”, deoarece acesta ar fi neonatolog de specialitate și nu ar fi activat niciodată în calitate de pediatru în instituții medico-sanitare publice.

În același comunicat de presă, conducerea instituției afirmă că Mihai Stratulat „permanent” blamează cadrele medicale din instituție, dar și întregul sistem de sănătate din R. Moldova, motiv pentru care administrația spitalului și angajații acestuia întâlnesc dificultăți de comunicare cu pacienții.

„Menționăm, că IMSP SCMC nr.1 acorda asistență medicală urgentă copiilor de vârstă fragedă cu afecțiuni respiratorii acute și boală diareică acută, majoritatea constituind-o copii sugari, în vârstă de până la 1 an. Anual se sptalizează/oferă asistență consultativ-diagnostică la circa 8000 copii din municipiul Chișinău și republică. Asistența medicală acordată se încadrează întocmai în prevederile actelor normative în vigoare, inclusiv sistemul DRG, care permite încadrarea/clasificarea statistică a stărilor patologice cu care se spitalizează pacienții, precum și evidența sistemică a acestora. Spre cunostința dlui Stratulat, codificarea cu diagnosticul de Pneumonie, comparativ cu alte afecțiuni respiratorii, nu sporește costul cazului tratat, fapt ce l-ar fi cunoscut, dacă ar fi activat în acest sistem”, se precizează în replica instituției, unde conducerea spitalului ridică semne de întrebare referitor la „nivelul de expertiză/competență profesională” a medicului Stratulat, care i-ar permite să facă „analiza activității medicilor pediatri consacrați”. Totodată, conducerea spitalului îl acuză că utilizează mijloace ieftine pentru a se promova personal, inclusiv prin asocierea permanentă a numelui tatălui său, și că ofensează fără argumente întreaga comunitate medicală.  În context, medicii afirmă că vor folosi toate mijloacele posibile pentru a apăra imaginea instituției.

Problema de sistem abordată de Mihai Stratulat a ajuns în atenția Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și a deputaților din Parlamentul R. Moldova.

În cadrul ședinței de astăzi, 11 iulie, a Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul democrat Artur Reșetnicov a solicitat secretarului general de stat al Ministerului, Boris Gîlcă, investigarea problemei și prezentarea unei informații la subiect. Problema a fost pusă în discuție de deputat în contextul audierilor care au avut loc în Comisie la subiectul corupției în domeniul ocrotirii sănătății și la care au participat secretarul de stat Boris Gîlca și vicedirectorul CNA, Lidia Chireoglo.

Boris Gîlca a declarat că Ministerul s-a autosesizat și va elucida problema.

Acesta a declarat că există multe cazuri în care CNAM nu a achitat instituțiilor medicale cheltuielile pentru cazuri complexe și a admis că în unele spitale medicii sunt „inventivi” pentru a obține „niște finanțări suplimentare”.

„Nu vreau să cred că acest lucru se face prin diagnostigul greșit și, mai grav, prin administrarea forțată a anumitor antbiotice copiilor. Este deja criminal. O să cercetăm și o să revenim”, a declarat secretarul general de stat.

UPDATE: 

Premierul îi sugerează medicului Stratulat să se adreseze la CNA și Procuratură

Cine va evalua calitatea asistenței medicale acordată copiilor, după acuzațiile lui Stratulat

Foto: facebook.com/suntparinteconstient/

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *