Tarifele la călătoriile interurbane se majorează începând cu 1 ianuarie 2020
Începând cu 1 ianuarie 2020, tarifele la călătoriile interurbane se vor majora de la 48 la 60 de bani per kilometru. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, după consultările avute cu transportatorii.
Astfel, după ce ministerul a decis să dea curs solicitării transportatorilor de a majora tarifele la călătoriile interurbane, pentru categoriile de bază, tariful va fi de 60 de bani per kilometru, iar în cazul unităților de transport modern, tariful va fi majorat cu 22 de bani și va ajunge la 70 de bani per kilometru.
Anterior, mai mulți transportatori au protestat în semn de nemulțumire față de neajustarea de către Ministerul Economiei și Infrastructurii a tarifelor pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic raional. Transportatorii au insistat pe majorarea tarifului pentru călătorii de la 48 de bani la un tarif de 74-76 de bani pentru un kilometru.