Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șoferii care aruncă gunoi în…

Șoferii care aruncă gunoi în cantități mari riscă să rămână fără mașini. Inițiativa aparține Ministrului Mediului 

Sursă: ecopresa.md

Ministerul Mediului va demara consultări publice pe marginea unui proiect de lege care va stipula „măsuri mai dure” pentru aruncarea gunoiului pe marginea drumurilor, lacurilor, râurilor sau în pădure. Ministrul Sergiu Lazarencu declară că analizează „opțiunea de a fi confiscat autovehiculul din care s-a aruncat gunoi în cantități mari”.

Sergiu Lazarencu s-a adresat cetățenilor, reiterând angajamentul ministerului de a descuraja aruncarea gunoiului pe marginea drumurilor, lacurilor, râurilor sau în pădure: „Să nu-i lăsăm pe cei nepăsători să ne ia frumusețea și beneficiile pe care ni le oferă natura”.

(…)Vedem cum unii oameni iresponsabili descarcă gunoi din mașini, fără remușcări și fără respect față de natură și de cei care depun efort să protejeze mediul înconjurător. La fel, în urma campaniei «Pădurea curată» unde am strâns gunoiul din peste 900 de locații din pădurile din țară, am realizat cât de gravă este această problemă”, subliniază ministrul Mediului.

Astfel de cazuri ar impune autoritățile să ia în calcul „sancțiuni mai dure pentru cei care sunt surprinși aruncând gunoiul din mașini”.

(…)Inclusiv, vom analiza opțiunea de a confisca vehiculul din care se constată că au fost aruncate volume mari de goi la marginea drumurilor, iazurilor, râurilor sau în păduri. În acest sens, vom iniția la minister consultări publice pentru a dezbate aceste măsuri și a identifica soluții suplimentare pentru a preveni cazurile similare pe viitor”, a conchis ministrul.

Consultările publice vor avea loc după sărbătorile pascale.