Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Situația de securitate din Orientul…

Situația de securitate din Orientul Mijlociu: autoritățile Emiratelor Arabe Unite au anunțat scutirea de la plata amenzilor pentru depășirea termenului de ședere

În prezent, nu există solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Iran. Potrivit Celulei de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care monitorizează situația de securitate din Orientul Mijlociu, până în dimineața zilei de vineri, 6 martie, nu sunt înregistrate victime în rândul cetățenilor R. Moldova în statele monitorizate.

Misiunile diplomatice ale R. Moldova mențin „contact permanent” cu autoritățile locale și acordă sprijin consular cetățenilor moldoveni aflați în regiune, conform MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a comunicat că recepționează sesizări și din partea unor cetățeni ai R. Moldova aflați în alte state, precum Filipine, Maldive, Zanzibar sau Sri Lanka, care se confruntă cu anularea sau reprogramarea zborurilor și cu dificultăți de tranzit.

„În astfel de situații, recomandăm cetățenilor să mențină contactul cu agențiile de turism și companiile aeriene pentru identificarea soluțiilor disponibile și să comunice eventualele dificultăți la adresa de email: [email protected], în vederea evaluării cazurilor și acordării sprijinului consular necesar”, notează MAE.

Statul Israel

Situația de securitate rămâne fără schimbări majore. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să respecte măsurile de securitate stabilite de autoritățile israeliene și să urmeze instrucțiunile autorităților locale.

Nu au fost înregistrate solicitări de evacuare din partea cetățenilor R. Moldova aflați în Statul Israel.

Emiratele Arabe Unite

Situația de securitate rămâne „sub control, deși tensiunile regionale persistă”. Autoritățile locale mențin funcționale serviciile publice esențiale.

Zborurile din aeroporturile Dubai, Abu Dhabi și Sharjah continuă să fie operate în regim limitat, prin coridoare aeriene sigure.

Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi continuă să acorde sprijin consular cetățenilor afectați de perturbările transportului aerian. De la ultima actualizare:

  • au fost preluate 17 apeluri la linia de urgență;
  • au fost recepționate 25 de solicitări prin email privind asistența consulară și opțiunile de plecare din regiune.

În total, până în prezent:

  • 181 apeluri au fost preluate la linia de urgență;
  • 144 solicitări au fost procesate prin email;
  • 116 solicitări de evacuare au fost înregistrate din Emiratele Arabe Unite;
  • 2 solicitări de evacuare au fost înregistrate din Bahrain;
  • 10 cetățeni ai Republicii Moldova au confirmat că au părăsit deja zona.

Autoritățile Emiratelor Arabe Unite au anunțat scutirea de la plata amenzilor pentru depășirea termenului de ședere pentru persoanele care nu au putut părăsi țara din cauza restricțiilor din spațiul aerian și anulării zborurilor.

Statul Qatar

Situația în Statul Qatar rămâne „complicată”. Spațiul aerian și maritim rămân închise, iar autoritățile qatareze nu recomandă evacuarea în acest moment.

Ambasada Republicii Moldova la Doha continuă monitorizarea cazurilor cetățenilor moldoveni care au solicitat informații sau sprijin consular.

Până acum au fost înregistrate:

  • 26 solicitări individuale de evacuare;
  • 40 solicitări de informații privind situația de securitate și eventualele opțiuni de plecare;
  • 5 solicitări de asistență consulară.

Republica Turcia/Republica Libaneză

Ambasada Republicii Moldova la Ankara continuă monitorizarea situației cetățenilor moldoveni aflați în regiune.

În prezent, 4 cetățeni ai Republicii Moldova aflați în Liban au solicitat sprijin pentru repatriere, iar misiunea diplomatică examinează opțiunile disponibile de tranzit.

De asemenea, un cetățean sirian, căsătorit cu o cetățeană a R. Moldova, a revenit deja pe teritoriul Republicii Moldova.

Republica Azerbaidjan

(acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran)

Ambasada Republicii Moldova la Baku continuă monitorizarea evoluțiilor de securitate și menține contactul cu autoritățile locale și cu misiunile diplomatice partenere privind eventualele opțiuni de tranzit pentru cetățenii străini care părăsesc Iranul.

Cetățenii Republicii Moldova care s-ar putea afla în Iran sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova la Baku pentru coordonarea eventualelor opțiuni de tranzit sau evacuare.

Sâmbătă dimineață, 28 februarie, Israel și Statele Unite au desfășurat un atac asupra Iranului, în urma căruia liderul suprem al țării, Ali Khamenei, a fost ucis. Ulterior, Iranul a ripostat prin atacuri lansate în întreg Orientul Mijlociu, vizând aliați ai SUA și locații unde americanii au baze militare, inclusiv în Dubai, Doha, Bahrain și Kuweit.