Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șase demisii și mai multe…

Șase demisii și mai multe mustrări, la ocoalele din Întreprinderea Silvică Chișinău. Rezultatele controalelor inopinate

Sursa: Gheorghe Hajder/Facebook

În urma controalelor inopinate desfășurate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Agenția „Moldsilva” la cele patru ocoale silvice din cadrul Întreprinderii Silvice Chișinău, au fost constatate „abateri grave privind gestionarea masei lemnoase, utilizarea resurselor financiare și executarea lucrărilor silvice”.

Verificările ar fi scos la iveală tăieri ilegale, precum și diferențe semnificative între stocurile de lemn înregistrate și cele existente în teren. La Ocolul Silvic Criuleni a fost constatată o lipsă de 130 metri steri de lemn de foc, iar la Ocolul Silvic Vadul lui Vodă o lipsă de 160 metri steri. Tot la Vadul lui Vodă au fost identificate surplusuri necontabilizate de 105 metri steri de lemn de foc și 10 metri steri de lemn de lucru, ceea ce indică „deficiențe semnificative în evidența și controlul masei lemnoase”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Mediului.

La Pepiniera Bălțata au fost înregistrate pierderi financiare de peste un milion de lei, generate de nerespectarea cerințelor fitosanitare obligatorii. De asemenea, s-a constatat că materialul semincer era păstrat în condiții necorespunzătoare.

În urma verificărilor, s-a  constatat că unele lucrări silvice au fost raportate ca fiind executate, fără a fi realizate în teren. Suprafața care ar fi afectată de aceste raportări fictive constituie 17 hectare la Vadul lui Vodă, 11 hectare la Criuleni și 5 hectare la Ghidighici.

„În plus, s-a constatat că au fost procurate automobile noi în condițiile în care întreprinderea înregistra datorii la salarii și impozite de peste 5 milioane de lei.

Ca urmare a neregulilor constatate, șase persoane au fost demise din funcție, iar altele au fost sancționate”, a anunțat Ministerul, fără a spus funcțiile pe care le dețin aceștia.