Reacția Poliției de Frontieră cu privire la incidentul de la Briceni

După ce în mediul online a fost publicat vineri, 15 ianuarie, un video în care doi polițiști de frontieră urmăresc cu indiferență cum un tânăr este bătut și atacat cu cuțitul la o stație peco din raionul Briceni, Poliția de frontieră a venit cu o reacție în acest sens.
Astfel, Poliția de Frontieră susține că regretă lipsa de reacție din partea angajaților.
„Referitor la incidentul petrecut la o stație peco din raionul Briceni, în care implicarea polițiștilor de frontieră prezenți a fost una imperioasă, dar care din păcate nu a avut loc. Poliția de Frontieră regretă lipsa de reacție din partea angajaților, condamnă orice inacțiune de acest gen și indiferența manifestată față de acțiunile huliganice”, se arată într-o notă informativă a instituției.
Potrivit instituției, în acest sens, a fost inițiată o anchetă de serviciu, care va stabili toate circumstanțele incidentului.
„Ne asumăm responsabilitatea de a investiga obiectiv conjuctura pentru a nu se mai întâmpla astfel situații”, se mai arată în nota informativă.
Un bărbat a fost amenințat cu cuțitul și bătut de către un alt bărbat chiar sub ochii a doi polițiști de frontieră, care priveau impasibili în timp ce-și cumpărau bere. Incidentul a avut loc în seara de 13 ianuarie, în jurul orei 19:50, într-o stație PECO din localitatea Criva, raionul Briceni, relatează Deschide.md.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.