Principală  —  IMPORTANTE   —   Profesoara care le-a spus elevilor…

Profesoara care le-a spus elevilor că „Hitler a început un lucru bun” și-a dat demisia. MEC: „A conștientizat gravitatea acțiunilor comise”

Imagine simbol

Profesoara de educație pentru societate de la un liceu din capitală care le-a spus elevilor săi că „Hitler a început un lucru bun” a fost eliberată din funcție, în baza cererii de demisie. Anunțul a fost făcut marți, 7 noiembrie, de secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Valentina Olaru, în cadrul unei conferințe de presă.

„Ministerul Educației și Cercetării informează despre eliberarea din funcție a profesoarei respective. Reiterăm în acest context îndemnul față de profesori de a promova pacea, toleranța, incluziunea și respectul pentru demnitatea umană. Menționăm că doamna profesoară benevol a depus cererea de demisie, conștientizând gravitatea acțiunilor comise de către dumneaei (…)”, a declarat Valentina Olaru.

Pe 29 octombrie 2023, portalul Agora a scris că o profesoară de educație pentru societate le-a spus elevilor dintr-o clasă de-a X-a că „Hitler a început un lucru bun, dar nu l-a dus până la capăt – să extermine toți evreii”.

Ulterior, MEC anunța că s-a autosesizat pe marginea cazului, condamnând „cu fermitate” cazurile de manifestare a comportamentelor și mesajelor extremiste și de subminare a demnității și drepturilor omului de către angajații sistemului educațional. Ministerul a solicitat administrației liceului întrunirea Consiliului de Etică și aplicarea „sancțiunilor corespunzătoare”.

„Încurajăm totodată părinții și elevii să sesizeze și pe viitor astfel de cazuri administrației instituțiilor de învățământ și Ministerului Educației”.

În context, reprezentanții MEC invită cadrele didactice să „reflecte critic asupra propriilor atitudini și să depună efort pentru schimbarea comportamentelor care derivă din stereotipuri, viziuni radicaliste și convingeri limitative și să conștientizeze că suntem o comunitate cu diverse resurse, cu valoroase experiențe de comunicare autentică atât cu elevii cât și cu părinții acestora”.