Peste 6 mii de cetățeni au intrat în R. Moldova, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 13 141 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 199 traversări persoane, dintre care 4 207 treceri la frontiera moldo-română, 1 320 treceri la frontiera cu Ucraina și 672 treceri aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:
- PTF Leușeni – 2 131 traversări persoane;
- PTF Giurgiulești-Galați – 1 090 traversări persoane;
- PTF Sculeni – 762 traversări persoane;
- PTF Aeroportul Internaţional Chişinău – 672 traversări persoane;
- PTF Tudora – 262 traversări persoane.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– trei persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două tentative de trecere a frontierei cu acte falsificate;
– două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
– un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– trei persoane au fost identificate cu consemn național;
– 109 persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM).
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 13 141 persoane și completate 6 021 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 177 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.