Principală  —  IMPORTANTE   —   Peste 100 de persoane, inclusiv…

Peste 100 de persoane, inclusiv deputați, riscă amenzi după ce au purtat panglica interzisă negru-oranj. Detalii de la șeful IGP

Peste 100 de persoane, inclusiv deputați, au încălcat luni, 9 mai, legea care interzice purtarea panglicii negru-oranj și riscă să fie amendate. Declarațiile au fost făcute de către șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

„La ora 17:30, aveam identificate 103 de persoane în privința cărora sunt înregistrate materiale pentru procesare și examinare ulterior în procedură contravențională. Plus la acestea, mai avem încă 36 de persoane cu care suntem în procedură de verificare și identificare a acestor persoane. Mai simplu spus, identitatea acestora încă nu ne este cunoscută, dar avem toate profilurile persoanelor date. Urmează ca în timpul imediat următor să întreprindem toate măsurile de a identifica și aceste persoane. Din aceste persoane, în privința a 12 cetățeni deja a fost întocmit procesul verbal contravențional, doar la ziua de astăzi, excludem perioada anterioară, inclusiv în privința acelui mijloc de transport care se deplasa astăzi spre municipiul Chișinău cu panglica alipită”, a declarat Cernăuțeanu.

Șeful IGP precizează că în privința a 10 deputați au fost pornite proceduri contravenționale după ce au purtat panglica interzisă negru-oranj. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, și aleșii locali din Găgăuzia, care au votat o nouă rezoluție prin care au permis utilizarea panglicilor negre-oranj pe teritoriul autonomiei, de asemenea, vor fi documentați.

„Avem documentate sau fixate și persoane cu funcții de răspundere, persoane cu demnitate publică (deputați n.red.). În Chișinău avem 10 persoane din categoria respectivă. La etapa actuală, este procedura contravențională pornită. Urmează ca în zilele următoare toate aceste persoane deja să fie citate și documentate în procedură contravențională. Avem și persoane cu funcții de demnitate publică – deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei. Aceste persoane, la fel, sunt pasibile de răspundere contravențională. Parlamentul R. Moldova nu a adoptat o lege deregatorie pentru anumite persoane că sunt absolvite de răspundere pentru fapta respectivă. Deci, toate persoanele respective vor fi pasibile de răspundere”, a precizat Cernăuțeanu.

Mai mulți deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au ignorat prevederile legale și au purtat panglica bicoloră negru-oranj la manifestațiile organizate de 9 mai în centrul capitalei. Ziarul de Gardă i-a identificat pe câțiva dintre ei și a publicat fotografiile acestora realizate de reporterii ZdG, de alte instituții media sau făcute publice pe rețelele de socializare. Printre cei care au purtat panglica interzisă se numără fosta președintă a Parlamentului Zinaida Greceanîi. Alături de ea, a fost surprins și un alt deputat BCS, Fiodor Gagauz, la fel purtând panglica negru-oranj.

Începând din 20 aprilie, toate persoanele care poartă pe teritoriul R. Moldova panglica negru-oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe” sau literele „V” și „Z”, care reprezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, vor fi amendate.

Astfel, se interzice confecționarea, vânzarea, deținerea, în vederea răspândirii, și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Cetățenii care „glorifică” aceste simboluri riscă amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoana cu funcție de răspundere riscă o amendă de la 9 000 la 18 000 de lei, iar persoanele juridice riscă amenzi de la 18 000 până la 30 de mii de lei.