Principală  —  IMPORTANTE   —   Pacienții din R. Moldova, beneficiari…

Pacienții din R. Moldova, beneficiari ai inițiativei UE „Solidari pentru Sănătate”

Cele 34 de aparate de ventilare pulmonară pentru pacienții cu COVID-19 aflați în stare gravă, care necesită respirație asistată și 41 de monitoare pentru monitorizarea stării pacienților, livrate pe 29 decembrie 2020 în R. Moldova în cadrul inițiativei UE „Solidari pentru Sănătate”, dedicată combaterii pandemiei de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic, sunt repartizate în aceste zile prin spitale. Valoarea echipamentului medical din cadrul acestui lot constituie 1 milion euro și este una dintre cele mai mari donații din partea UE și OMS, oferite R. Moldova pentru a face față amenințărilor la care este supusă în condițiile actualei pandemii.

Echipamentele din spitalele raionale – depășite de timp

Medicii din cele 20 de spitale raionale, în care vor ajunge aparatele de ventilare pulmonară, spun că de astfel de echipamente e cea mai mare nevoie în instituțiile medicale de la noi. Șefii de spitale cu care a discutat ZdG afirmă că pandemia a prins total nepregătite instituțiile spitalicești raionale, în care echipamente importante în tratarea maladiilor pulmonare sunt puține, dar și vechi, depășite de timp.

Lilia Chiriac, directoarea Spitalului Raional Dondușeni, spune că echipamentele donate sunt salvatoare pentru pacienții care, în urma contaminării cu noul coronavirus, s-au ales cu pneumonii complicate, greu de vindecat. „Totul e învechit… Acum suntem în așteptarea a două paturi pentru Secția de Terapie Intensivă. Sigur că orice donație e importantă, dar aparatele de ventilare artificială a plămânilor chiar salvează bolnavii”, ne-a spus Lilia Chiriac, precizând, totuși, că un singur astfel de aparat la un spital cu 117 locuri e insuficient.

La Spitalul Raional din Rezina vorbim cu directoarea instituției, Nina Postu. Monitorul pentru pacienți, destinat spitalului din ultima donație făcută de UE și OMS în cadrul inițiativei „Solidari pentru Sănătate” nu ajunsese deocamdată la Rezina, dar  administrația spitalului a fost informată de către Ministerul Sănătății că un astfel de monitor a fost distribuit acestui spital. „Astfel de echipamente sunt extrem de importante, în special pentru monitorizarea pacienților gravi, a celor pentru care fiecare schimbare de situație, oricât de mică, are importanță vitală”, explică Nina Postu, precizând că necesitățile spitalului sunt soluționate în proporție de 35-40% cu ajutorul donațiilor acordate din exterior, dar și din contul ajutoarelor locale.

Directorul Spitalului Raional Fălești, Iurie Osoianu, spune că din donații externe instituția a primit două monitoare pentru monitorizarea pacienților, câteva concentratoare de oxigen, dar și echipamente de protecție. Potrivit directorului, 10%  din necesitățile spitalului sunt acoperite din contul donațiilor.

Alexandru Năstase, directorul Spitalului Raional Anenii-Noi, spune că deși instituția e destul de mare, având 170 de locuri, dispune de doar cinci aparate de ventilare artificială a plămânilor, toate fiind cu un grad înalt de uzură. „Am primit mai multe ajutoare, dar nu cunoaștem de la cine anume ajung la noi, deoarece toate sunt transmise prin intermediul Ministerului Sănătății”, explică Alexandru Năstase.

La Vulcănești, directoarea spitalului, Ana Brânză, se declară recunoscătoare pentru orice fel de ajutor care ajunge la spital. „Am primit câteva monitoare pentru monitorizarea pacienților, pulsoximetre, chiar și un aparat de radiografie de producție germană, de care aveam mare nevoie”, enumeră directoarea spitalului, precizând că, de la o zi la alta, se uzează echipamentele și fiecare donație, în special în condiții de pandemie, contează mult. Ana Brânză observă că pandemia are și un efect pozitiv asupra sistemului de sănătate. „În sfârșit, societatea și autoritățile au înțeles cât de important e sistemul de sănătate. Abia acum au început să vorbească despre problemele din sănătate, să analizeze cum pot fi gestionate acestea”, spune Ana Brânză.   

Toți medicii cu care am discutat susțin că, de rând cu aparatele de ventilare artificială a plămânilor, de rând cu monitoarele pentru monitorizarea pacienților, spitalele au mare nevoie de aparate mobile de roentgen. „Vă imaginați, în condiții de COVID-19, cum să efectuezi un control radiologic al plămânilor unor pacienți de la Terapie Intensivă care, practic, sunt intransportabili? Doar un aparat mobil de roentgen ne-ar putea ajuta”, susțin, aproape în unanimitate, medicii de la spitalele raionale.

Lotul umanitar – distribuit potrivit necesităților

Responsabili de la Ministerul Sănătății susțin că toate echipamentele donate R. Moldova sunt repartizate în funcție de disponibilitatea echipamentului și de necesitățile stringente ale fiecărei instituții spitalicești.

Amintim că, la 27 martie 2020, în chiar debutul pandemiei, UE a anunțat un pachet de asistență în valoare de 30,5 milioane de Euro pentru sprijinirea acțiunilor de prevenire, detectare și răspuns la pandemia de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic. Fondurile inițiale au fost utilizate pentru soluționarea unor necesități de urgență, precum procurarea de echipamente personale de protecție, instruirea lucrătorilor medicali și a personalului implicat în combaterea COVID-19 și pentru campanii de informare a populației privind măsurile de protecție.

Unul dintre cele mai mari ajutoare umanitare pentru lupta cu pandemia de COVID-19 a sosit la Chișinău pe 15 iulie 2020. Atunci, UE și OMS au asigurat procurarea a peste 1,5 milioane de piese pentru echipamentele personale de protecție destinate lucrătorilor medicali din prima linie din R.Moldova. Lotul umanitar a inclus 1,2 milioane de măști medicale, 348.000 de respiratoare N95, peste 16.000 de ochelari de protecție și 36.000 de halate de protecție. Donatorii asigurau că toate echipamentele livrate corespund standardelor de calitate și siguranță.

La 24 iulie, peste 62 de mii de unități de echipament de protecție – 50.780 măști medicale, 10.080 respiratoare N95, 250 ochelari de protecție și 1.128 halate impermeabile au fost donate de către UE şi OMS spitalelor raionale și instituțiilor de asistență medicală primară din UTA Gagauz-Yeri.

La 7 august, o parte din primul lot umanitar a ajuns în instituțiile medicale din stânga Nistrului:  121.000 de măști chirurgicale, 35.000 de respiratoare N95, 3.600 de halate de protecție și 1.600 de ochelari de protecție.

Asistența acordată ulterior în cadrul inițiativei „Solidari pentru Sănătate” este destinată fortificării capacității instituțiilor medicale de a răspunde la situațiile de urgență în sănătate publică și sporirii accesului la tratamentul cu oxigen, necesar pacienților care suferă de pneumonii COVID.

La 7 septembrie, un lot de concentratoare de oxigen, necesare în terapia pacienților diagnosticați cu COVID-19, care necesită suport de oxigen imediat pentru susținerea funcțiilor vitale ale organismului, a ajuns în R. Moldova, grație sprijinului UE și OMS în cadrul inițiativei UE „Solidari pentru Sănătate”. Cele 356 de concentratoare de oxigen au fost repartizate în funcție de disponibilitatea echipamentului și necesitățile fiecărei instituții spitalicești din R. Moldova. Valoarea donației constituie 253.000 Euro.

„În aceste vremuri de criză, UE sprijină R. Moldova în combaterea pandemiei de COVID-19. Echipamentul livrat cu suportul UE și al partenerilor OMS prin intermediul inițiativei „Solidari pentru Sănătate” este un exemplu concret al sprijinului nostru. În plus, o nouă inițiativă, cu buget total de 5,1 milioane de euro, finanțată de UE și cofinanțată și implementată de OMS, va începe în curând pentru a ajuta R.Moldova să facă față amenințărilor actuale la adresa sănătății publice”, a anunțat Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Operațiuni de la Delegația UE în R. Moldova.

Foto: www.msmps.gov.md

Acest material este produs în cadrul campaniei de informare „UE-Moldova: Împreună mai puternici”, desfășurată de proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunea UE.