Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Omorul concubinei îl va ține…

Omorul concubinei îl va ține după gratii timp de 16 ani pe un bărbat din Cimișlia, anunță Procuratura

Sursa: Stiri.md

Magistrații din cadrul Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, au pronunțat joi, 14 iulie, sentința motivată pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat privind săvârșirea infracțiunii de omor intenționat al unui membru de familie (art. 145 alin. (2) lit. e1) din Codul penal).

Conform unui comunicat al Procuraturii Generale (PG), bărbatul în vârstă de 53 ani, în noaptea lui 26 decembrie 2021, aflându-se în domiciliul propriu din orașul Cimișlia, unde locuia împreună cu concubina acestuia – o tânără în vârstă de 31 de ani și fiica lor minoră de 3 ani, după ce s-ar fi certat, a sugrumat-o pe femeie cu mâinile, blocându-i căile respiratorii până a lăsat-o fără suflare.

„Peste un timp, inculpatul, pentru a camufla fapta comisă, a solicitat serviciile de urgență, motivând că concubina sa a suferit în acea noapte 4 crize epileptice din care cauză s-a asfixiat”, a menționat PG.

Pe tot parcursul anchetei, cât și în instanța de judecată, inculpatul a pledat nevinovat, declarând că și-a lipsit de viață concubina din imprudență, atunci când a încercat să-i acorde primul ajutor medical acesteia, nefiind în acest scop calificat, neintenționat i-a cauzat moartea.

Potrivit sentinței, bărbatul de 53 ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cât și încasarea din contul făptuitorului a cheltuielilor judiciare.