Mii de copii din mediul rural vor beneficia de programe extrașcolare gratuite. UE a alocat granturi în valoare totală de 500 de mii de euro mai multor organizații
Mii de copii din comunitățile rurale ale R. Moldova vor beneficia de programe educaționale extrașcolare „calitative și interactive”, oferite de zece organizații ale societății civile, cu sprijinul financiar nerambursabil al Uniunii Europene, în valoare totală de până la 500 de mii de euro.
Aceste servicii vor fi accesibile în raioanele Căușeni, Telenești, Cahul, Florești, Călărași, Ocnița, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Sîngerei, Criuleni, Orhei și Hîncești.
„După orele de școală, pentru copii începe nu doar timpul liber, ci și o oportunitate reală de a învăța, de a se dezvolta și de a se simți în siguranță. În multe comunități rurale și vulnerabile din R. Moldova, însă, această șansă lipsește din cauza accesului limitat la servicii extrașcolare și la oportunități educaționale”, se arată într-un comunicat de presă emis de Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.
Pentru a răspunde acestei nevoi, zece organizații ale societății civile beneficiază de granturi în valoare totală de până la 500 de mii de euro pentru dezvoltarea și extinderea serviciilor extrașcolare și extracurriculare, de care vor beneficia circa 2 500 de copii cu vârste între 7 și 14 ani.
Astfel, granturile oferite de Uniunea Europeană ar urma să contribuie „la crearea unor spații sigure și structurate pentru activități extrașcolare, precum și la organizarea unei game variate de activități educaționale pentru copii” — de la sprijin în pregătirea lecțiilor și consolidarea cunoștințelor, până la ateliere STEAM, educație digitală, arte, sport și activități creative — „menite să susțină învățarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor”.
Pe lângă sprijinul financiar, organizațiile beneficiare vor primi și „un pachet integrat de consolidare a capacităților”, care include instruiri pentru personalul implicat în activități extrașcolare, mentorat pe parcursul implementării, ghidare în domeniul protecției copilului și participării copiilor, suport în management financiar și mecanisme de învățare de la egal la egal, pentru „a susține servicii de calitate, sigure și durabile la nivel local”.
Organizațiile societății civile selectate pentru realizarea serviciilor extrașcolare sunt:
- Asociația Obștească Centrul Regional pentru Femei „EVA” (proiectul „EVA Afterschool Plus”),
- Asociația Obștească „CASMED” (proiectul „ARIPI – Abilitare pentru reziliență, Incluziune, Parenting și Învățare”),
- Instituția Religioasă Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei (proiectul „Șanse egale pentru copiii din mediul rural”),
- Asociația Obștească „Amici dei Bambini – Moldova” (proiectul „SAFE – Siguranță, Acceptare, Familie, Educație”),
- Asociația Obștească „Institutul pentru Inițiative Rurale” (proiectul „Dincolo de clase: experiențe extrașcolare pentru viitor”),
- Asociația Obștească „Asociația de Dezvoltare și Inovație Socială” (proiectul „BiblioBOOST: Școala după școală”),
- Asociația Obștească „Centrul Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă” (proiectul „Parteneriat pentru educație și incluziune pentru copii și tineri la nivel local”),
- Asociația Obștească „AJUTĂ UN OM” (proiectul „Casa Bună – creștem împreună: copii, familii și comunități reziliente”),
- Asociația Obștească „SinCopa” (proiectul „Pași pe portativ”) Fundația INOTEK (proiectul „Șanse egale prin educație digitală”).
Inițiativa este dezvoltată în cadrul proiectului „BOOST: O experiență extrașcolară memorabilă”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Junior Achievement Moldova și APSCF.
BOOST – o experiență extrașcolară memorabilă (2025–2028) este un proiect finanțat de Uniunea Europeană dedicat consolidării organizațiilor comunitare din R. Moldova, astfel încât acestea să poată oferi servicii extrașcolare/afterschool și sociale de calitate pentru copii și tineri, cu accent pe incluziune și acces echitabil pentru grupurile vulnerabile și marginalizate. „Proiectul combină sprijinul financiar (granturi), expertiza tehnică și dezvoltarea competențelor, lucrând în parteneriat cu instituții guvernamentale și valorificând bune practici europene”, notează sursa citată.
Proiectul BOOST are un buget total de 1 174 684 de euro, din care contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene este de 1 milion euro.