Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Flashmob organizat de PAS…

VIDEO Flashmob organizat de PAS Youth în fața sediului PSRM. Echipa de tineret a PSRM: Jos Sandu

Organizația de Tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS Youth) a organizat astăzi, 8 februarie un flashmob cu tema „Top 7 cei mai corupți socialiști care se tem de guvernul Gavriliță” în fața sediului Partidului Socialiștilor R. Moldova. În timp de tinerii de la PAS încercau să prezinte lista, aceștia au fost luați prin surprindere de un grup de tineri care și-au arătat susținerea pentru PSRM.

Organizația de Tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate au încercat să prezinte o listă cu „Top 7 cei mai corupți socialiști care se tem de guvernul Gavriliță”. Printre cei menționați se numără Igor Dodon, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco, Petru Burduja, Bogdan Țîrdea, Corneliu Furculița.

„Oamenii din acest partid au furat ani la rând, iar din cauza lor, mulți oameni au plecat peste hotare. Este cel mai corupt partid. Oameni din acest partid au trecut orice limită a bunului simț”, potrivit celor din PAS.

În timp ce tinerii de la PAS prezentau lista, grupul de tineri care și-au arătat susținerea pentru PSRM, au început a scanda „Rușine”, „Jos, miniștrii PAS”, „Jos oameni nebuni” „Jos Sandu!

Prezentă la fața locului, poliția a încercat să separe cele două grupuri de activiști. După câteva minute, reprezentanții ambelor tabere s-au împrăștiat.