Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Comemorarea eroilor căzuți în…

VIDEO Comemorarea eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru. Președinta Sandu: În memoria celor care și-au dat viața avem datoria să nu cedăm în fața hoților

În acest an se împlinesc 29 de ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova. Astăzi, 2 martie, în țară vor avea loc depuneri de flori și acțiuni de comemorare a eroilor care au căzut în războiul de pe Nistru.

„Azi marcăm Ziua Memoriei și Recunoștinței. Comemorăm eroii căzuți în Conflictul armat pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova din 1992. Am participat la o ceremonie alături de veterani, familii, militari și reprezentanți ai instituțiilor de stat la Monumentul Maicii Îndurerate. Ne închinăm în fața veteranilor și în fața luptei pe care au dus-o. O luptă cu spatele mereu vulnerabil, o luptă în care s-a călit Republica Moldova. Atacată în 1992 de cei care nu-i doreau independența, dezvoltarea și binele, țara noastră nici acum nu răsuflă liber.

Clanurile corupte care au furat acest popor în anii ’90 continuă să fure și să se îmbogățească chiar și pe timp de ciumă, din contul oamenilor cinstiți.În memoria celor care și-au dat viața apărându-și țara, avem datoria să nu cedăm în fața hoților. Avem datoria să construim o societate a dreptății, a bunăstării pentru toți. Să asigurăm oportunități pentru afaceri de succes, pentru crearea locurilor de muncă, să ne protejăm mediul, să asigurăm acces la educație și servicii medicale de calitate, să salvăm banii publici pentru a-i investi în satele și orașele noastre, să-i protejăm pe cei vulnerabili. Doar construind o societate sănătoasă, doar asigurând respect pentru lege și justiție, putem opri plecarea conaționalilor noștri și putem oferi cetățenilor noștri din dreapta și din stânga Nistrului soluții reale, putem realiza visul oamenilor care au luptat pentru țară.

În această luptă cu corupția, ne sprijinim pe forțele sănătoase ale societății noastre, pe acei oameni care și-au păstrat onoarea, patriotismul și curajul. Astfel de oameni reprezintă imunitatea societății noastre și în acest sistem de imunitate un rol deosebit îl au veteranii conflictului de pe Nistru.

Azi îi deplângem pe cei căzuți și pe cei răniți. Suntem alături de părinții nealinaţi la bătrâneţe, soțiile văduvite, copiii deveniţi orfani, suntem alături de toate familiile lovite nemilos şi pe nedrept de o mare durere. Suntem împreună pentru a ne ajuta, susține și apăra de pericole. Asta ne face să fim o țară”
, a declarat Maia Sandu, președinta R. Moldova.

Un discurs în acest sens a fost susținut să de președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi.

„Astăzi este ziua în care ne putem întâlni cu veteranii și să ne cerem scuze pentru tinerețea tulburată. Nu putem schimba istoria, dar putem prova buna înțelegerea și bunul reciproc. 

Parlamentului îi revine un loc important în acest sens”, a menționat Greceanîi.