Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Interzicerea de către Federaţia Rusă…

Interzicerea de către Federaţia Rusă a importului de produse vegetale din R. Moldova: autoritățile urmează să discute cu Ambasada Rusiei la Chișinău

Sursa foto: agrobiznes.md

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a recepționat joi, 11 august, notificarea autorităților din Federația Rusă prin care se anunță că începând cu data de 15 august va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale R. Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului. Totodată, autoritățile anunță că urmează să discute cu Ambasada Federației Ruse la Chișinău „pentru a identifica soluții”.

Astfel, la Ministerul Agriculturii a fost organizată o ședință de lucru cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului Vamal, cu exponenții Asociațiilor de profil ale producătorilor agricoli și exportatorilor, pentru a discuta despre interzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din R. Moldova.

„Potrivit autorităților din Federația Rusă, starea fitosanitară a produselor vegetale autohtone nu corespund reglementărilor, fiind depistați 5 dăunători de carantină în loturile importate. În acest sens, la ședință s-a discutat despre acțiunile ce pot fi întreprinse pentru a soluționa situația și pentru a diminua eventualele riscuri”, menționează MAIA.

Secretarul de stat Vasile Șarban susține că interzicerea importului de fructe din țara noastră „ar putea avea un impact major asupra unor producători autohtoni, îndeosebi în pragul campaniei de recoltare”.

În aceeași ordine de idei, conducerea ANSA a declarat că sunt deschiși pentru dialog cu instituțiile de control fitosanitar din Federația Rusă, „în scopul îmbunătățirii clarității și realizării unui schimb de informații extins”.

Din 15 august, Rosselhoznadzor limitează temporar importul în Federația Rusă a produselor vegetale, incluse în lista de carantină, din 31 de raioane ale R. Moldova, unitatea teritorial-administrativă a R. Moldova „Găgăuzia” și orașele Chișinău și Bălți, „pentru a proteja teritoriul Federației Ruse de pătrunderea și răspândirea obiectelor de carantină”. Despre asta a anunțat Iulia Melano, consiliera șefului Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse „Rosselhoznadzor”, a scris presa rusă.

„Din 15 august 2022, Rosselhoznadzor este obligat să introducă restricții temporare la importul de produse vegetale reglementate pe teritoriul Federației Ruse din următoarele regiuni ale Republicii Moldova: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și din unitatea teritorial-administrativă a R. Moldova „Găgăuzia” și municipiile Chișinău, Bălți”, a spus pentru presa rusă reprezentanta Rosselhoznadzor, Iulia Melano.

Potrivit acesteia, motivul introducerii restricțiilor a fost depistarea repetată a „obiectelor de carantină periculoase” în produsele moldovenești care intră în Rusia.

„Serviciul a informat în mod repetat partea moldovenească despre acest lucru, dar nu a existat o reacție adecvată. Măsurile luate de Moldova pentru a se conforma cerințelor fitosanitare internaționale și rusești la furnizarea de produse reglementate Rusiei sunt insuficiente”, scrie TASS.