Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Inspectoratul General al Poliției a…

Inspectoratul General al Poliției a primit în dotare 32 de mașini noi din partea Agenției ONU pentru Refugiați și SUA

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a recepționat vineri, 13 ianuarie 2023, o donație de 32 de mașini din partea Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) și a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cele 32 de vehicule au fost oferite pentru a crește mobilitatea și capacitatea de monitorizare a IGP, în contextul asigurării securității naționale și regionale.

La eveniment de recepționare a donației au participat ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent D. Logsdon, reprezentanta UNHCR, Francesca Bonelli, ministra afacerilor Interne, Ana Revenco, și șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernuțeanu.

„Cu ajutorul acestor 32 de automobile, care intră în dotarea subdiviziunilor IGP, vor fi sprijinite misiunile angajaților, asigurarea mobilității și intervenției operative. MAI continuă să dezvolte proiecte pentru îmbunătățirea activității și condițiilor de muncă ale angajaților subdiviziunilor”, a menționat ministra Ana Revenco.

Ambasadorul Statelor Unite, Kent Logsdon, a declarat că „Statele Unite se angajează să colaboreze cu poporul și Guvernul Republicii Moldova pentru a aborda provocările imediate și a construi un viitor democratic, prosper și sigur”. Potrivit ambasadorului, „aceste vehicule reprezintă cel mai recent exemplu al acestui angajament”.

„Asigurarea faptului că atât refugiații, cât și comunitatea locală primesc ajutorul de care au nevoie este prioritatea noastră”, a declarat Francesca Bonelli Reprezentanta UNHCR în R. Moldova.

Potrivit MAI, din martie 2022 și până în prezent, 667 913 de persoane din Ucraina au intrat pe teritoriul R. Moldova, după ce Rusia a început războiul împotriva Ucrainei. Dintre aceștia, în R. Moldova au rămas 102 016 de refugiați ucraineni – cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul R. Moldova – Ucraina de la începutul războiului. „Un număr substanțial dintre cei care rămân în R. Moldova sunt femei, copii și refugiați în vârstă”, menționează MAI.