În raionul Nisporeni, niciun copil cu vârsta de până la 6 ani nu mai crește într-un centru de plasament
Raionul Nisporeni marchează un progres important în reforma sistemului de protecție a copilului: ultimul copil cu vârsta de până la 6 ani, originar din Nisporeni, a fost dezinstituționalizat dintr-un centru de plasament pentru copii de vârstă fragedă, anunță UNICEF Moldova într-un comunicat de presă.
Rezultatul este parte a eforturilor din cadrul proiectului UNICEF Moldova „Îngrijire mai bună pentru copii”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și cu sprijinul CCF Moldova.
În urmă cu patru ani, Nisporeni se număra printre raioanele cu un număr ridicat de copii plasați în sistemul rezidențial. Astăzi, niciun copil de 0–6 ani din raion nu mai crește într-o instituție rezidențială.
„În locul unui mediu instituțional, copiii au acum șansa de a crește într-o familie, beneficiind de grijă individualizată, siguranță, stabilitate emoțională și apartenență”, notează organizația.
„Familia reprezintă primul și cel mai important mediu de protecție pentru copil, iar consolidarea capacității familiilor și comunităților de a avea grijă de copii este esențială pentru respectarea drepturilor fiecărui copil. Prin eforturile comune ale autorităților naționale, UNICEF și societății civile, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în reforma sistemului de îngrijire a copilului, inclusiv prin dezinstituționalizarea copiilor, dezvoltarea serviciilor de îngrijire alternativă de tip familial și consolidarea serviciilor comunitare.
Această transformare oferă copiilor oportunitatea de a părăsi instituțiile rezidențiale și de a crește într-un mediu bazat pe relații, atașament și sprijin individualizat. Cel mai important efort trebuie orientat spre prevenirea separării copiilor de familiile lor, ceea ce înseamnă nu doar protejarea copilului, ci și consolidarea familiei, reducând astfel necesitatea unor intervenții ulterioare complexe. Experiența demonstrează că procesul de dezinstituționalizare presupune eforturi semnificative și costuri sociale și financiare mai mari decât investițiile realizate la timp pentru menținerea copilului în siguranță, alături de familia sa”, menționează Viorica Dumbrăveanu, ofițer în protecția copilului, UNICEF în Moldova.
„Agenția Teritorială de Asistență Socială (ATAS) Centru-Vest, prin Structura teritorială de asistență socială Nisporeni, reiterează că fiecare copil are dreptul să crească într-o familie, într-un mediu sigur, afectuos și protector. Rezultatele obținute în raionul Nisporeni – zero copii de vârstă fragedă în instituții rezidențiale – demonstrează că, prin colaborare, perseverență și implicare comună, copiilor le poate fi asigurat dreptul la viață în familie și apartenență la comunitate. Dezinstituționalizarea înseamnă, pentru fiecare copil, șansa la grijă, stabilitate emoțională și un viitor construit acasă. Aceste realizări marchează un progres important în protecția copilului și reconfirmă angajamentul nostru comun de a promova dreptul fiecărui copil de a crește într-un mediu familial”, a declarat Marina Croitoru, directoarea ATAS Centru-Vest.
Dezinstituționalizarea copiilor de vârstă fragedă este „esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă”. Primii ani de viață sunt decisivi pentru dezvoltarea emoțională, cognitivă și socială a copilului, iar separarea de îngrijirea familială poate avea efecte profunde asupra bunăstării și dezvoltării acestuia, notează UNICEF.
Despre proiectul „Îngrijire mai bună pentru copii”
Până în 2025, prin intermediul proiectului, 10 271 de copii au beneficiat de sprijin pentru prevenirea separării de familie și consolidarea rezilienței familiilor în situații de risc, inclusiv 62 de copii cu dizabilități și 81 de copii de vârstă fragedă. Totodată, 327 de copii aflați în îngrijire rezidențială au fost evaluați, 155 de copii au fost dezinstituționalizați, 189 de copii au beneficiat de suport pentru reintegrare în familie sau plasament în îngrijire de tip familial, iar 1 586 de profesioniști au fost instruiți pentru a susține reforma sistemului de protecție a copilului.