Principală  —  IMPORTANTE   —   Galerie Foto/ Când „Fulgerul” îmbracă…

Galerie Foto Când „Fulgerul” îmbracă „Bereta Neagră”

„Bereta neagră” este un test pe care persoanele înrolate în Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” îl susțin deja de aproape zece ani. Pe lângă faptul că parcurg un traseu de circa 15 km, având pe ei o greutate de 30 de kg – casca, vesta anti-glonț și arma, care trebuie să ajungă intactă până la ultima probă, luptătorii trebuie să depășească în timp sincronizat obstacole în apă, la sol și la înălțime, pentru testarea rezistenței și abilităților profesionale.

Deși bereta neagră este parte din uniforma polițiștilor „Fulger” și o poartă aproape zilnic la antrenamente, la final de test, 36 de polițiști au primit o beretă nouă și o insignă gravată cu numele brigăzii din care fac parte.  Simbolul distinctiv este atașat la beretă și poate fi purtat doar de cei care au susținut testul, ca o dovadă a rezistenței fizice, fără remunerări salariale suplimentare. Cei care nu au reușit să susțină testul, au posibilitatea să o facă la anul.

În acest an, 44 de tineri au luptat aproximativ șase ore fără pauză pentru „Bereta Neagră”, cu riscul să fie descalificați după trei avertismente la fiecare probă, dacă nu respectau ordinele instructorilor. Luptătorii au eliberat o trecere peste pod, au nimicit punctul de comandă al inamicului, au reținut infractori înarmați, au mers prin apa rece din râul Bâc și au avut un marș cu mers semi-așezat.

Sleiți de puteri, polițiștii au fost nevoiți să facă față și probei de trageri la țintă cu trei gloanțe și să urce dealul abrupt în cariera de piatră de la „Pruncul” doar în 5 minute.

În cele din urmă, pretendenții la insigna „Bereta Neagră” trebuiau să reziste timp  de 3 minute luptei corp la corp, iar cei căzuți jos mai mult de 10 secunde erau descalificați. Fără puteri, aceștia au mișcat o mașină blindată  și au împușcat singurul glonte din arma pe care trebuiau să o păstreze intactă pe parcursul întregului traseu.

Din luna august 2018, în urma adoptării unei hotărâri de Guvern, luptătorii „Fulger” pot fi remunerați cu o indemnizație lunară în valoare de până la 6 500 de lei  pentru activități speciale de combatere a terorismului.

 

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost fondată la 5 decembrie 1991. Prin statutul său, brigada are scopul să asigure legalitatea şi ordinea de drept pe întreg teritoriul R. Moldova şi să respingă diverse atacuri criminale, independent sau în cooperarea cu alte structuri din sistemul de apărare și securitate națională.