Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Lista completă a măsurilor…

DOC Lista completă a măsurilor și restricțiilor care intră în vigoare după expirarea stării de urgență

Comisia Națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a luat la 15 mai decizia cu privire la declararea stării de urgență în sănătate publică. Totodată, autoritățile au aprobat o nouă hotărâre cu privire la măsurile și restricțiile care vor fi aplicate în continuare în contextul pandemiei. În mare parte restricțiile sunt aceleași de până acum și acestea vor fi valabile până la 30 iunie.

Respectiv, din 16 mai, rămâne valabilă respectarea distanței sociale între persoane de minim un metru, respectarea regulilor de igienă a mâinilor, respectarea regulilor de igienă respiratorie, dar și purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spațiile închise.

Printre măsurile instituite se mai regăsesc:

  • se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;
  • interzice până la data de 30 iunie părăsirea teritoriului R. Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;
  • se interzice până la data de 30 iunie organizarea și desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural-sportiv, precum și alte măsuri/evenimente în spații/clădiri închise;
  • se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane;
  • se interzice până la data de 30 iunie 2020 aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă;
  • se interzice până la data de 30 iunie 2020 activitatea unităților de agrement, recreere, sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, muzeelor și a altor unități pentru antrenament și recreere;
  • se suspendă, până la data de 30 iunie 2020, procesul educaţional în cadrul instituţiilor de învăţământ general, profesional şi universitar (pentru instituțiile publice și private);
  • Se menține până la 30 iunie 2020 sistarea activității piețelor comerciale din or. Chișinău și Bălți;
  • etc.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus în R. Moldova a ajuns la 5 745 cazuri. Totodată, au fost înregistrate 202 decese și 2280 de cazuri de recuperare.