Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cod portocaliu de alertă…

DOC Cod portocaliu de alertă epidemiologică în raionul Hîncești. În cinci localități a fost instituit gradul de alertă Cod roșu

În cinci localități din raionul Hîncești a fost instituit gradul de alertă cod roșu, iar în alte 13, dinte care și municipiul Hîncești – cod portocaliu. O decizie în acest sens a fost luată, la 24 septembrie, de către membrii Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică Hîncești în baza analizei situației epidemiologice prin infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, potrivit autorităților din Hîncești, în total, în ultimele 7 zile, (17-23 septembrie) în raionul Hîncești au fost confirmate 111 cazuri de infecție cu coronavirus de tip nou SARS-Cov2 (COVID-19) sau 106 cazuri la 100 mii de populație, fapt ce poziționează raionul Hîncești în „Cod portocaliu” de alertă.

„Conform gradului de risc, pe teritoriul raionului se instituie cod portocaliu de alertă. Se instituie, conform gradului de risc, gradul de alertă cod roșu, cod portocaliu, cod galben, cod verde”, se menționează în decizia Comisiei raionale Extraordinare de Sănătate Publică Hîncești.

Gradul de alertă cod roșu a fost instituit în următoarele localități: Anini, Secareni, Cotul Morii, Fîrladeni și Șipoteni.

Gradul de alertă cod portocaliu a fost instituit în următoarele 13 localități: Cățăleni, Drăgușeni, Buțeni, Sărăteni, municipiul Hîncești, Crsnoarmeiscoe, Ciuciuleni, Bozieni, Loganești, Ivanovca, Horjești, Sărata Galbenă, Dahnovici.

Hotărârea integrală:

La 23 septembrie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a aprobat noi măsuri de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19, care vor fi aplicate diferențiat, în funcție de rata de infectare în fiecare localitate. Măsurile prevăzute vor intra în vigoare pe 1 octombrie 2021. Astfel, CNESP a adaptat pragurile de incidență de infectare recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.

Pragul de alertă roșu se aplică pentru localitățile unde se înregistrează 250 de cazuri sau mai mult la 100 mii populație pentru ultimele 7 zile cumulativ. Potrivit CNESP, în acest caz, instituțiile de învățământ general vor activa în regim obișnuit, cu prezența fizică a elevilor, iar instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim online. Entitățile publice și private vor organiza regimul de muncă cu introducerea muncii la domiciliu, fie vor opta pentru un program de lucru diferențiat. Activitățile teatrelor, cinematografelor și sălilor de concert se vor desfășura la capacitatea de 50% din numărul de locuri existente în interior.

Certificat de vaccinare vor prezenta și vizitatorii evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive), care vor fi organizate cu participarea a cel mult 200 de persoane în spații interioare, respectiv 250 de persoane în spații exterioare. La o  capacitate de 50%  vor activa teatrele, cinematografele, sălile de concert, cu obligația ca toți vizitatorii să prezinte certificatul COVID-19. 

Citiți și: CNESP: Accesul în unități HoReCa și evenimente festive în localitățile aflate sub cod roșu va fi permis doar cu certificatul COVID-19 sau rezultatul negativ al testului