Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cabinetul de miniștri a…

DOC Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârile cu privire la organizarea și funcționarea a șase ministere

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 25 august, hotărârile cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Ministerului Mediului, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Culturii, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Mediului

Ministerul Mediului va avea doi secretari de stat, un secretar general al ministerului şi un colegiu.

Potrivit proiectului de hotărâre, se stabilește efectivul-limită al aparatului central al Ministerului Mediului în număr de 62 de unități, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislației.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei

Potrivit proiectului de hotărâre, se stabileşte efectivul-limită al aparatului central al Ministerului Economiei în număr de 74 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei.

Ministerul Economiei va avea doi secretari de stat, un secretar general al ministerului şi un colegiu.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educației și Cercetării

În cadrul Ministerului Educației și Cercetării vor activa patru secretari de stat, un secretar general al ministerului și un colegiu.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii

În cadrul Ministerului Culturii vor activa un secretar de stat, un secretar general al ministerului și un colegiu.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătății

În cadrul Ministerului Sănătății vor activa trei secretari de stat, un secretar general al ministerului și un colegiu.

Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale

În cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale vor activa trei secretari de stat, un secretar general al ministerului și un colegiu.

Pe 12 august, Guvernul a aprobat proiectul de reorganizare și restructurare a administrației publice centrale de specialitate. Documentul prevede că fostul Minister al Economiei și Infrastructurii este redenumit în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), fiind creat, separat, Ministerul Economiei (ME). Cea din urmă instituție va prelua de la MIDR următoarele domenii de competență: economie, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei, precum și tehnologia informației.

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a fost diviziat în două instituții separate: Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Culturii (MC), acesta din urmă fiind responsabil de domeniul cultură și patrimoniu național, dar și turism, prin preluarea acestor competențe de la MIDR.

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, la fel, a fost separat în două instituții: Ministerul Sănătății (MS) și Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), care va fi responsabil de domeniile muncă, protecţie socială și demografie.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a fost redenumit în Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), iar Ministerul Mediului (MM), instituție creată separat, va acoperi următoarele sectoare: protecţia mediului, schimbările climaterice și resursele naturale. Totodată, domeniul dezvoltării regionale și cel al planificării spațiale vor trece în gestiunea MIDR.

Ministerele reorganizate, în termen de 15 zile, urmează să prezinte Guvernului modificările corespunzătoare la regulamentele lor de organizare și funcționare, structura și efectivul-limită, listele autorităților administrative subordonate ș.a, inclusiv propuneri de redistribuire către ministerele nou-create a alocațiilor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Mijloace financiare suplimentare nu vor fi alocate în acest scop.