Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Bugetul pentru anul 2024,…

DOC Bugetul pentru anul 2024, votat de Parlament în prima lectură. Alocări majorate pentru copii, salarii mai mari pentru cadrele didactice, printre principalele prevederi

Sursa foto: who.int

Parlamentul a votat joi, 7 decembrie, în prima lectură, bugetul de stat pentru anul 2024. Documentul prevede alocări majorate pentru copii, inclusiv creșterea indemnizației la nașterea copilului, majorarea salariilor cadrelor didactice cu 15 % și dublarea burselor studenților de la facultățile cu profil pedagogic.

De la 1 ianuarie 2024, conform unui comunicat al Parlamentului, indemnizația acordată la nașterea copilului va fi majorată până la 20 de mii de lei, iar salariile cadrelor didactice din țară vor crește cu 15 %. De asemenea, vor fi majorate alocările financiare pentru programul „Protecția familiei și copilului”.

Potrivit proiectului de buget, rămân prioritare politicile de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, fiind alocate peste 197 de milioane de lei pentru finanțarea mai multor programe. 

Pentru subvenționarea sectorului agricol, dezvoltarea rurală și integrarea sectorului agroindustrial național în economia europeană în bugetul pentru anul 2024 sunt prevăzute alocații în mărime de 1 600,0 milioane de lei. De asemenea, vor fi alocate 322,1 milioane de lei pentru eficiența energetică, 601,5 milioane de lei destinate Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, dar și 175,0 milioane de lei pentru promovarea politicilor în domeniul protecției mediului.

Proiectul de lege prevede o creștere de 4,4 % a veniturilor bugetului public național față de volumul precizat în anul 2023 și va constitui 107 172,0 milioane de lei. Cheltuielile se vor ridica la 122 962,0 milioane de lei și vor fi mai mari cu peste 1,5 % comparativ cu anul 2023.

„Totodată, veniturile bugetului de stat se estimează în sumă de 66 632,0 milioane de lei, în creștere cu 1,3 % comparativ cu anul curent, iar cheltuielile în sumă de 82 222,0 milioane de lei, cu o diminuare de 2,2 %. Deficitul bugetului de stat se estimează a fi în limita de 15 790,0 milioane de lei sau 4,6 % din PIB. Datoria de stat prognozată pentru finele anului 2024 va constitui 125 525,6 milioane de lei, dintre care 64,5 % va fi datoria de stat externă și 35,5 % – datoria de stat internă. Ponderea datoriei în PIB nu va depăși 37 %. PIB va fi în creștere, comparativ cu anul curent, cu 3,5 %, atingând cifra de 342,1 miliade de lei. Se anticipează o rată de creștere a economiei naționale de 3,5 %, în condițiile ameliorării situației din regiune (…)”, se spune în comunicatul Legislativului.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.