Principală  —  IMPORTANTE   —   Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică…

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică a demisionat. Spînu: „În perioada următoare vom lua mai multe decizii importante”

Viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, anunță vineri, 9 septembrie, că a semnat ordinul de încetare a raporturilor de serviciu, prin demisie, a lui Alexandru Ciudin, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE).

„Am semnat ordinul de încetare a raporturilor de serviciu prin demisie, din data de 30 septembrie, a dlui Alexandru Ciudin, director al Agenției pentru Eficiența Energetică. În perioada următoare vom lua mai multe decizii importante pentru acest domeniu”, a declarat Spînu într-o postare pe pagina sa de Telegram.

În iulie 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în privința directorului Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin.

În cadrul controlului efectuat la acea vreme, inspectorul de integritate a stabilit că, în perioada august 2017 – noiembrie 2019, contrar legislației, Ciudin a exercitat simultan două funcții publice – calitatea de conducător al Agenției pentru Eficiență Energetică și mandatul de consilier în cadrul Consiliului raional Șoldănești.

În rezultatul materialelor acumulate la dosar, subiectul aflat în funcție de conducere la Agenție a fost remunerat și pentru activitatea de consilier din cadrul Consiliului raional Șoldănești, încasând în toată această perioadă venituri suplimentare în sumă totală de 8546,40 lei.

La acea vreme, ANI anunța că Alexandru Ciudin urma să își soluționeze starea de incompatibilitate prin renunțarea la una dintre cele două funcții, în termen de 30 de zile din momentul apariției incompatibilității.