Detalii despre tânăra de 23 de ani din Bălți, răpusă de COVID-19. După trei ore de la internare, fata a murit pe patul de spital
Printre cele 109 decese cauzate de COVID-19, marți, 28 aprilie, a fost răpusă cea mai tânără pacientă. Este vorba despre o tânără din Bălți, în vârstă de 23 de ani. Fata ar fi fost adusă la spital în stare extrem de gravă, spune pentru SănătătateINFO directorul Spitalului Clinic Republican Bălți, Serghei Rotari. Potrivit acestuia, medicii au făcut tot posibilul să o salveze, dar, din păcate, după trei ore de la spitalizare, pacienta a murit.
Aceeași sursă menționează că în momentul internării, potrivit stării sale clinice, pacienta avea statut de suspectă la Covid-19. Medicii i-au făcut testul, iar rezultatul a fost gata ieri, seara.
Potrivit vice-directoarea Spitalului Clinic Republican Bălți, Ala Condrea, tânăra a fost adusă în stare critică, pe 27 aprilie, la ora 17.46. Aceasta avea de 2 săptămâni edeme la membrele inferioare, iar de 3 zile nu mai urinase. Din cauza că se sufoca și îi era practic foarte greu să vorbească a chemat salvarea.
„Pacienta a venit la noi în stare foarte critică, cu insuficiență multiplă de organe. Acuzele pe care le prezenta la momentul spitalizării a fost dispnee foarte pronunțată, tuse, și de trei zile nu urina, starea ei fiind foarte gravă. Contactul verbal era imposibil din cauza stării. Astfel, toate eforturile au fost îndreptate spre acordarea asistenței medicale de urgență. Adresarea a fost la 17.46 și a fost adusă de la domiciliu de ambulanță. Din anamneză și din ce ne-au spus rudele, ea de trei zile nu avea urina, se sufoca, dar de 3 săptămâni periodic avea edeme la membrele inferioare. Lua singură un diuretic, în speranța că o să-i fie mai ușor și continua să meargă la muncă. Parametrii de bază erau foarte dereglați, saturația sângelui cu oxigen era de 55 și cu descreștere continuă, pulsul 50-55, cu tahicardie compensatorie și șoc toxico-septic”, a explicat pentru SănătătateINFO Ala Condrea.
Din anul 2017, tânăra nu se mai afla la evidența medicilor de familie, iar din ceea ce a reușit să le spună medicilor e că, deși avea dureri renale, nu s-a adresat niciodată la medic.
„Din ceea ce a spus fata este că mai avea niște suferințe renale, dar la medic nu s-a adresat. Din discuția cu medicina primară, din 2017 nu s-a adresat la medicul de familie sau să fie la evidență cu anumite boli cronice. Când a venit în staționar în stare foarte critică, nu era timp să se facă o analiză despre ce a avut sau nu. În acel moment ne-am orientat să-i salvăm viața”, mai spune vice-directorul medical de la Bălți.
Potrivit vice-directorului Spitalului din Bălți, Ala Condrea, ancheta epidemiologică urmează să stabilească cu cine a intrat în contact tânăra.
Tânăra a fost petrecută astăzi, 29 aprilie, pe ultimul drum de către familie și cei dragi. Potrivit NordNews, părinții fetei refuză să creadă în cele întâmplate și dau vina pe incopetența medicilor, susținând că, de fapt, ea a murit de insuficiență renală.
—A murit de insuficiență renală, nu de COVID-19 —Nu avea simtome de COVID-19?
—Nimic. Ea avea probleme cu rinichii, îndura, i se umflau picioarele, a fost primul semnal. Medicii ne-au spus, că, peste două zile, fiica va reveni acasă. În scurt timp, ne-au spus că a murit. Copilul meu era sănătos, ea doar avea nevoie de ajutor medical calificat, a spus Vasile Lungu, tatăl fetei, pentru NordNews.
Doctorul care i-a acordat tinerei primul ajutor medical, a spus la telefon că, plâmânii fetei erau afectați.
Starea pacientei era critică. A fot adusă cu ambulanța. Prezenta dispneie pronunțată. Am colectat analizele necesare, s-a efectuat radiologia. Un plămân clocotea efectiv. Ea mi-a spus că din copilărie are patologie renală, iar la medic nu se adresa, a adăugat Raisa Cotos, medic urgentist.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 133 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, dintre cele 801 probe procesate primar. Bilanțul total al cazurilor confirmate ajunge la 3.771, iar numărul total al deceselor la 111.