• Demisii în sistemul medical. Doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican pleacă din funcție

    Demisii în sistemul medical. Doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican pleacă din funcție
    de
    vizualizări
    26 martie 2020 | 18:31

    Pe timp de pandemie, doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și-au depus cererile de demisie. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către surse din cadrul instituției.

    La funcție renunță Ion Balica, vicedirector medical, dar și Nina Munteanu, vicedirector management în sănătate. Informația despre plecarea din funcție a celor doi nu a fost încă făcută publică oficial, însă potrivit surselor din cadrul instituției Nina Munteanu și-ar fi dat demisia în semn de protest după eliberarea din funcție a directorului spitalului.

    Solicitat pentru o reacție, serviciul de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale ne-a comunicat că instituția nu oferă comentarii pe marginea deciziei luate de cei doi vicedirectori.

    Anunțul despre demisia celor doi vine la scurt timp după ce Anatol Ciubotaru a fost eliberat din funcția de director al instituției.

    Decizia de a-l demite pe Anatol Ciubotaru a venit la câteva ore după ce s-a anunțat că patru lucrători medical de la Spitalului Clinic Republican sunt suspectați de infectare cu COVID-19. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS) a informat că directorul instituției medicale a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat.

    În locul lui Anatol Ciubotaru a fost numit fostul viceministru al Sănătătții, Andrei Uncuța.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    FinCEN Files: Cea mai mare scurgere de informații din băncile de top din lume care include tranzacții de 2 trilioane de dolari

    Una dintre cele mai mari scurgeri de informații, care include tranzacții de aproximativ 2 trilioane de dolari, a dezvăluit cum cele mai mari bănci ale lumii au permis criminalității să mute bani negri în jurul…
    FinCEN Files: Cea mai mare scurgere de informații din băncile de top din lume care include tranzacții de 2 trilioane de dolari

    LIVE/ Violeta Ivanov depune listele cu semnături la CEC

    Candidata desemnată de Partidul „Șor”, Violeta Ivanov, depune listele cu semnături pentru a fi înregistrată în calitate de concurent electoral la alegerile prezidențiale. Aceasta a declarat că a colectat semnăt…
    LIVE/ Violeta Ivanov depune listele cu semnături la CEC

    Deputat, despre demisia judecătorului Anatolie Pahopol din funcția de președintele interimar al CSM: I-a stricat planurile lui Dodon

    Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate(PAS), Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție după ce judecătorul Anatolie Pahopol a demisionat din funcția de președintele interimar a Consiliului Superior al Magis…
    Deputat, despre demisia judecătorului Anatolie Pahopol din funcția de președintele interimar al CSM: I-a stricat planurile lui Dodon

    Suportul UE: Poliția R. Moldova are 52 de automobile noi

    Marți, 22 septembrie, în cadrul unei solemnități oficiale, unde au participat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, angajați IGP și alți invitați, au…
    Suportul UE: Poliția R. Moldova are 52 de automobile noi

    Start vot pentru „Premiul Naţional de Etică și Deontologie jurnalistică 2020”. 2 jurnaliști de la Ziarul de Gardă în lista pretendenților

    Consiliul de Presă a lansat concursul pentru Premiul Naţional de Etică și Deontologie jurnalistică 2020. Premiul este acordat anual de către Consiliul de Presă din Republica Moldova în baza unei evaluări și în…
    Start vot pentru „Premiul Naţional de Etică și Deontologie jurnalistică 2020”. 2 jurnaliști de la Ziarul de Gardă în lista pretendenților

    LIVE/ CC: Proiectul ce propune mai multe modificări în Constituție privind sistemul judecătoresc nu respectă condițiile de revizuire a Legii Supreme

    Magistrații Curții Constituționale (CC) pronunță dispozitivul Avizului la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției.  Înalta Curte a decis că proiectul nu poate fi trimis Parlamentului sp…
    LIVE/ CC: Proiectul ce propune mai multe modificări în Constituție privind sistemul judecătoresc nu respectă condițiile de revizuire a Legii Supreme