Câți candidați pretind la fotoliul de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

Doar cinci candidați au depus dosarele în concursul pentru funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Informația a fost comunicată pentru Ziarul de Gardă de către președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Igor Munteanu.

Deși depunerea dosarelor s-a încheiat la 3 august, dosarele candidaților sunt examinate abia acum, pe motiv că Parlamentul s-a aflat în concediu în luna august.

„Avem cinci dosare, iar Comisia în acest moment le analizează. Peste o săptămână, aproximativ, vom avea concursul public. Data interviului depinde de acceptarea participării tuturor celor care vor face parte din Comisia de concurs, pentru că trebuie să participe și Comunitate energetică europeană”, a declarat Igor Munteanu, care a refuzat însă să ne spună cine sunt candidații care vor să ocupe fotoliul de director al ANRE.

În decembrie 2018, toți cei cinci directori ai ANRE și-au dat demisia. Contactat atunci de ZdG, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, a declarat că și-a dat demisia din motive personale și nu poate oferi mai multe detalii despre demisia in corpore a membrilor Consiliului de Administrație al ANRE.

Ulterior, în februarie 2019, fosta guvernare i-a numit în funcția de directori la ANRE pe fostul președinte al Curții de Conturi, Veaceslav Untilă, pe deputații Ștefan Creangă și Eugen Carpov, dar și pe fostul ministru Octavian Calmîc.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *