Cât de sigură este apa pe care o bem? De Ziua Mondială a Apei, experții vorbesc despre accesul la apă potabilă și soluțiile pentru rezolvarea problemelor din domeniu

Poluarea râului Nistru a readus în prim-plan problema calității apei potabile pe care o consumă zilnic cetățenii R. Moldova, țara în care aproape 40 % din populaţie nu  are acces la apă potabilă de calitate. De Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual pe 22 martie, ZdG a discutat cu experți în domeniu despre accesul la apă, calitatea acesteia și principalele probleme cu care se confruntă R. Moldova în acest domeniu. 

Câți oameni din R. Moldova au acces la apă și de ce majoritatea cetățenilor nu pot bea apa de la robinet? De ce atât de multe sate încă nu au acces la apă? Ce măsuri trebuie luate pentru a îmbunătăți calitatea apei în R. Moldova?

Valeriu Cazac, doctor în științe ale mediului, Universitatea Tehnică a Moldovei

Există încă multe localități din R. Moldova care nu au acces la apă potabilă în sistem centralizat și se bazează pe apă din fântâni sau din izvoare. Această problemă este una veche și discutată încă din 1991. Toate guvernele au promis că vor asigura populația cu apă și canalizare. Din păcate, foarte puține lucruri au fost realizate. În unele localități s-au făcut proiecte fragmentare, iar în altele nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce s-a promis.

Astăzi, aproximativ 70% din sursele de alimentare cu apă utilizate de sectorul rural provin din fântâni, iar multe dintre acestea au o calitate nesatisfăcătoare. Există și localități care au foraje arteziene și sisteme de apeduct construite, însă multe dintre aceste proiecte au fost incomplete. Majoritatea proiectelor de alimentare cu apă nu au fost însoțite de sisteme de canalizare.

Astfel, chiar dacă aducem apă la robinet, creăm o problemă cu efect întârziat. După ce apa este utilizată, ea trebuie evacuată. Dacă nu există canalizare, apele uzate sunt deversate în sol și poluează apele freatice (ape subterane, n.r.). 

De aceea, dezvoltarea comunităților și a statului trebuie să se bazeze pe programe naționale pe termen lung, urmărite pas cu pas. Dacă se propune renovarea stațiilor de epurare, atunci fondurile trebuie utilizate strict pentru acest scop peste tot, fiind realizate toate aspectele necesare ca proiectul să vadă finalitate. O altă problemă este că nu avem specialiști în acest domeniu. Unde ați văzut să fie pregătiți hidrologi? Același primar, din oricare sat, nu are idee despre un astfel de sistem și nici nu are vreun consultant care să-l asiste. 

Elena Culighin, președintă a Centrului Național de Mediu

În ceea ce privește accesul la apă, datele statistice oficiale arată că aproximativ 60 % din populația R. Moldova are acces la apă. Există discrepanțe foarte mari între mediul urban și cel rural, iar acest lucru este determinat în mare parte de accesul la sistemele centralizate.

În localitățile rurale, accesul la apă există, de regulă, prin fântâni de mină sau fântâni de mare adâncime. Însă calitatea apei este o altă problemă și trebuie tratată separat. Poziția geografică și structura geologică a R. Moldova determină tipurile de straturi subterane și, implicit, compoziția chimică a apei.

De exemplu, în multe localități apa este dură. Duritatea apei înseamnă, simplificat, prezența sărurilor de calciu și magneziu dizolvate. În special calciul provine din calcar. Substratul geologic al țării conține calcar, nisip și alte formațiuni, ceea ce explică nivelul ridicat de duritate. Un alt aspect important este prezența hidrogenului sulfurat în apele subterane, lucru dictat tot de condițiile naturale și geografice ale țării.

În ceea ce privește nitrații, aceștia sunt indicatori ai poluării cu deșeuri organice – provenite din resturi animale sau umane. Problema apare atunci când aceste deșeuri sunt depozitate necorespunzător.

Un exemplu simplu: dacă am o fântână, iar vecinul are grajdul amplasat mai sus, pe deal, și nu gestionează corect deșeurile, acestea se pot infiltra în sol și pot ajunge în apa fântânii mele. Astfel, apa devine nepotabilă. Aceasta este una dintre marile probleme ale mediului rural – consumul direct de apă din surse necontrolate. 

Ilia Trombițchi, director executiv al Asociației „Eco-TIRAS”

Situația accesului la apă în R. Moldova este destul de contrastă. Dacă în orașe apa de la robinet este percepută ca o normă de bază, în mediul rural aceasta este încă un lux sau doar un proiect pe hârtie.

Aproximativ 60 din populația țării are acces la sisteme publice de alimentare cu apă. În Chișinău acest indicator depășește 91 %, în timp ce în regiunile rurale (în special în nord, de exemplu, în Edineț sau Soroca) doar aproximativ 40–50 % dintre locuitori au acces la apeduct. Totodată, doar aproximativ 10 % dintre localitățile țării au acces la canalizare. Adesea apeductele sunt construite fără stații de epurare, ceea ce duce la poluarea apelor subterane cu aceleași ape uzate.

Chiar dacă apa iese din stația de tratare în stare ideală, ea trece prin kilometri de țevi vechi din perioada sovietică. În Chișinău, „Apă-Canal” menționează frecvent că calitatea apei se deteriorează în rețelele interioare ale clădirilor, pentru care furnizorul nu este responsabil. Rezultatul – miros neplăcut, rugină și gust metalic.

Pentru dezinfectarea apei în R. Moldova se folosește în continuare activ clorul. Pe lângă mirosul puternic, clorul, în contact cu substanțe organice, poate forma compuși dăunători. În ciuda asigurărilor autorităților privind siguranța, scepticismul locuitorilor are mai multe motive întemeiate.

În sursele subterane din R. Moldova sunt adesea depășite normele pentru fluor  și săruri de duritate. Acest lucru duce la formarea depunerilor în ceainice și, mai important, poate provoca probleme dentare și renale.

În plus, în majoritatea apartamentelor lipsesc sistemele moderne de filtrare suplimentară, iar consumul apei „direct de la robinet” în R. Moldova este considerat riscant din cauza probabilității ridicate de infecții intestinale în perioada de vară.

Pentru îmbunătățirea calității apei, în 2026 se implementează un set de măsuri. Guvernul a aprobat un plan de aliniere a legislației naționale la directivele europene. Totodată, trebuie să fie înăsprite amenzile pentru deversarea apelor uzate neepurate de către întreprinderile  industriale.