Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Bărbatul care a anunțat că…

Bărbatul care a anunțat că sediile Centru și Buiucani ale Judecătoriei Chișinău ar fi fost minate, reținut și cercetat penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță marți, 22 noiembrie, că bărbatul care ar fi efectuat luni două apeluri la 112, comunicând că Judecătoria Chișinău, sediile Centru și Buiucani sunt minate a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism.

„Individul are pe rol un proces, iar pentru a tergiversa termenul de examinare cu scopul expirării termenului de prescripție, a sunat la 112 cu informația falsă de minare”, notează IGP.

În urma  perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, cât și în automobilul acestuia, polițiștii au depistat și ridicat 4 telefoane mobile, 8 cartele SIM, un notebook și un difuzor audio, pe care acesta le-ar fi folosit la comiterea infracțiunilor. 

Bărbatul mai este suspectat în alte cazuri similare, pe care se acumulează material probatoriu.

Acțiunile procesual penale sunt organizate de polițiști și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Buiucani.

Luni, 21 noiembrie, IGP a anunțat că persoana care a efectuat două apeluri la serviciul unic 112, comunicând că Judecătoria Chișinău, sediile Centru și Buiucani sunt minate a fost identificată și reținută.

„Este vorba despre un bărbat de 41 de ani, locuitor al capitalei”, a informat IGP.

DOC Alerte cu bombă la Judecătoriile Centru, Buiucani și la CA, unde are loc examinarea apelului depus de „Avia Invest” în privința anulării notificării de reziliere a contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău

În vara acestui an, ZdG a realizat o investigație despre alertele false cu bombă care au „lovit” R. Moldova de la începutul acestui an. Până în august 2022, aproape 150 de alerte false cu bombă au fost anunțate în țara noastră, fiind vizate nu mai puțin de 885 de locații. Autoritățile sunt informate despre minarea unor instituții publice sau private fie prin intermediul poștei electronice, fiind utilizate servicii criptate de mesagerie, fie prin telefon. 

Cei care telefonează și anunță despre existența unor substanțe explozibile în anumite locații sunt prinși de poliție la scurt timp după înregistrarea apelurilor. Ei sunt cetățeni ai R. Moldova și telefonează, de obicei, fiind sunt sub influența băuturilor alcoolice, iar, ulterior, regretă fapta. ZdG a identificat și analizat profilurile câtorva dintre cei care, în ultimele luni, au emis alerte false cu bombă prin telefon.

Alertele prin e-mail, autorii cărora sunt mult mai dificil de descoperit, sunt toate în limba rusă și au mesaje diverse, care, adesea, se contrazic. În aceste cazuri, toate urmele autorilor duc în străinătate. În luna ianuarie, atunci când în R. Moldova a început primul val al alertelor cu bombă prin e-mail, poliția a identificat un minor dintr-un sat din Găgăuzia care a recunoscut că făcea parte dintr-un grup internațional care lansa mai multe alerte cu bombă în țările din regiune. „Este un copil obișnuit, ca și toți, dar, probabil, preferă să stea pe internet mai mult decât alții. S-a lăsat dus de val și a mers pe o linie greșită”, îl descrie diriginta acestuia. 

VIDEO În culisele alertelor false cu bombă: Cine terorizează R. Moldova?