Principală  —  IMPORTANTE   —   Autoritățile au inițiat un proces…

Autoritățile au inițiat un proces penal în cazul adolescentei bătute de un grup de tinere

După ce ieri, 7 februarie, în sursele mass-media și pe rețelele de socializare, au apărut imagini video unde un grup de tinere agresează o fată, Poliția anunță că au dispus mai multe acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor conflictului și a persoanelor implicate. Totodată, oamenii legii informează că pe acest caz a fost inițiat un proces penal.

„Inspectoratul de Poliție Ciocana din cadrul Direcției de Poliție, imediat s-a autosesizat cu privire la caz, fiind dispuse mai multe acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și a persoanelor care apar în imagine.În cadrul măsurilor întreprinse de către angajații poliției a fost identificată tânăra care a fost agresată. Aceasta s-a dovedit a fi o minoră în vârstă de 15 ani”.

Astăzi, 8 februarie, minora împreună cu mama, s-au prezentat la Inspectoratul de Poliție Ciocana, unde au depus o plângere cu privire la cele întâmplate.

Fata a comunicat că conflictul a avut loc în seara de 5 februarie, pe bd. Mircea cel Bătrân în spatele unui supermarket.

Tinerele participante la conflictul dat au fost identificate de către forțele de ordine, ele s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia organul de urmărire penală urmează să audieze minorele care au agresat victima, pentru a stabili cu exactitate cele întâmplate, cât și rolul pe care l-a avut fiecare fată în parte.

În acest context, Poliția recomandă părinților:– supravegheați permanent copiii;- discutați cu ei, pentru a nu nimeri în situații în care să devină victimă; – dacă s-a întâmplat ca copilul să nimerească în situație de risc, imediat anunțați Poliția.