Principală  —  Ştiri  —  Social   —   API vine cu un apel…

API vine cu un apel către autoritățile statului să intervină pentru a elimina condițiile contractuale abuzive de distribuție a presei scrise, impuse de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”

Consiliul de Administrare al Asociației Presei Independente (API) își exprimă dezacordul față de modul cum au decurs și s-au încheiat negocierile dintre editorii de presă scrisă și administrația Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” privind contractul de distribuire a edițiilor periodice și solicită autorităților statului să intervină pentru a nu admite falimentarea unor redacții de presă scrisă din cauza condițiilor inacceptabile impuse de „Poșta Moldovei”.

API constată, spre regret, că și în acest an Î.S. „Poșta Moldovei” a mimat negocierile cu redacțiile naționale și regionale, negociind contractele doar din perspectiva propriilor interese, în final fiind impuse condiții contractuale mai dezavantajoase pentru editori decât cele anterioare. La fel, semnalăm și anumite clauze contractuale abuzive, care nu contribuie la soluționarea celor mai importante probleme invocate de editorii presei scrise. În particular, Asociația Presei Independente, acționând în interesele mai multor editori de presă, ca urmare a consultațiilor prealabile cu aceștia, a înaintat administrației „Poșta Moldovei” mai multe propuneri de modificare/completare a contractului privind distribuirea edițiilor periodice prin abonare și vânzarea cu amănuntul, câteva dintre aceste propuneri fiind de o importanță vitală pentru supraviețuirea economică a presei scrise: plata în avans a mijloacelor financiare care aparțin redacțiilor după abonare (cel puțin trimestrial) pe care urmează să o facă „Poșta Moldovei” către publicațiile periodice; excluderea taxării suplimentare a publicațiilor periodice (taxa pentru sortare, taxa pentru împachetare, taxa pentru includerea în catalog, accesul la informația despre abonați etc.). Din păcate, propunerile noastre nu au fost luate în considerare.

În situația creată, suntem nevoiți să identificăm și să aplicăm toate mecanismele legale de protecție a publicațiilor periodice pe care le reprezentăm, inclusiv adresarea în instanța de judecată în vederea anulării clauzelor abuzive din contractele propuse spre semnare.

Asociaţia Presei Independente atenţionează autorităţile asupra contradicţiei majore dintre politica declarată a statului privind încurajarea dezvoltării mass-media, inclusiv obiectivul privind crearea condiţiilor optime pentru activitatea instituţiilor de presă, stabilit în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova, şi politicile reale ale întreprinderilor distribuitoare de presă.

Amintim că multe dintre ziarele API sunt preocupate de combaterea corupției, promovarea drepturilor omului, oferind abonaților săi informații de importanță vitală, prestând servicii de maximă importanță publică. Această tendință mass-media ar trebui susținută și de către autoritățile statului.

API cere Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Economiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Agenției Proprietății Publice și Consiliului Concurenței să intervină pentru a elimina condiţiile contractuale abuzive de distribuţie a ziarelor şi revistelor, impuse de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”.

Totodată, API face apel către toți editorii de presă scrisă să nu accepte condițiile impuse arbitrar de „Poşta Moldovei” și să semnaleze public neregulile din acest domeniu până nu vor fi luate în calcul interesele editorilor de presă.

Consiliul de Administrare al Asociației Presei Independente (API)