Acțiunea de control a Inspectoratului de Stat al Muncii se va desfășura fără notificarea prealabilă
Deputații au adoptat proiectul de lege care prevede modificarea Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii și a Legii privind controlul de stat. Astfel, au fost revizuite principiile de activitate și atribuțiile inspectoratului, drepturile inspectorilor de muncă și modul de efectuare a controlului de stat. În acest sens, se menționează că acțiunea de control a Inspectoratului de Stat al Muncii se va desfășura fără notificarea prealabilă. Inițiativa legislativă a fost aprobată în lectura a doua de 56 de deputați, se arată într-un comunicat emis de Parlament.
Modificările propuse au scopul de a alinia practicile Inspectoratului de Stat al Muncii la standardele internaționale promovate de Organizația Internațională a Muncii.
În documentul se menționează că acțiunea de control a Inspectoratului de Stat al Muncii se va desfășura fără notificarea prealabilă. De asemenea, se propun modificări referitoare la condițiile de efectuare a controlului de stat, măsurile aplicate ca urmare a controlului și condițiile de contestare a controlului și/sau a rezultatelor acestuia.
Alte prevederi ale proiectului vizează drepturile subiecților supuși controlului de stat, precum și instituirea Consiliului consultativ tripartit al Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta va fi constituit din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat al Muncii, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a celor mai reprezentative organizații sindicale și patronale.
Totodată, prin modificările propuse se urmărește reorganizarea regimului juridic al controlului exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii prin excluderea expresă a controlului în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă din sfera de aplicare a Legii privind controlul de stat.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și face parte din agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027.