99 de persoane, documentate la frontieră pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, în ultimele 24 de ore
99 de persoane au fost documentate la frontieră pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră (PF).
În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 33 172 de traversări. Pe sensul de intrare în R. Moldova s-au înregistrat 14 494 traversări de persoane, dintre care 7 701 de treceri la frontiera moldo-română, 3 095 de treceri la frontiera cu Ucraina și 3 698 de treceri aeriene.
„99 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19 (febră, rinoree, tuse seac)”, se arată într-o notă informativă a PF.
Cinci decese și 579 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate miercuri, 1 septembrie, în R. Moldova, dintre care 512 – în rândul persoanelor nevaccinate, anunță autoritățile din sănătate.
Din numărul total de cazuri, 9 cazuri asociate cu contact în afara țării: 2-Turcia, 2-Ucraina, 1-Bulgaria, 1-Marea Britanie, 1-Germania, 1-Rusia, 1-România.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 1.143 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 115 – în stare extrem de gravă și 12 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.