Principală  —  Ştiri  —  Social   —   160 de salvatori și pompieri…

160 de salvatori și pompieri au luptat cu flăcările și consecințele ninsorii în ultimele 24 de ore

Unsprezece localități din trei raioane ale țării, Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, rămân fără energie electrică până la acest moment, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care mai precizează că în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 25 de situații de risc, fiind antrenați 160 de angajați cu 40 de autospeciale.

Pompierii au lichidat 12 incendii în care au decedat două persoane.

Primul incendiu, în care a murit o femeie de 72 de ani, a avut loc ieri în localitatea Iargara, raionul Leova. Într-un alt caz, din satul Nicolaeva, raionul Glodeni, un bărbat de 49 de ani  a fost găsit fără suflare de localnici în propria casă. Focul a mistuit bunurile materiale din interiorul  unei odăi. Toate circumstanțele incendiilor urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU.

Pe parcursul zilei de ieri salvatorii au efectuat lucări de deblocare  a cinci mijloace de transport de pe drumuri din raiaonele Ungheni, Telenești și Căușeni.

Administrația de Stat a Drumurilor a implicat la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant 391 unități de tehnică și 546 de persoane.

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) atenționează șoferii despre ceața densă pe întreg teritoriul țării la 21 ianuarie și prîntâmpină despre reducerea vizibilității sub 100 de metri în condițiile carosabilului acoperit cu polei.

INP recomandă şoferilor să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor de drum, să nu se angajeze în depăşiri riscante, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire. De asemenea, în condiţiile unui carosabil lunecos pe lângă reducerea vitezei, este necesar să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze cu precădere frâna de motor. Pietonii sunt rugaţi să traverseze strada pe marcajul pietonal şi să aştepte transportul public pe trotuar sau pe refugiile special amenajate.