(video) Cum explică ministra Culturii semnificația evenimentelor de astăzi din Chișinău

Ministra culturii, Monica Babuc, membră a partidului Democrat din Moldova susține că la 9 mai comemorează, în primul rând,  amintirea a milioanelor de oameni care au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial, atât de o parte a frontului, cât și de alta. Totodată, Babuc afirmă că această zi este, deopotrivă, și Ziua Europei, deoarece în ce-a de-a doua jumătate a sec. XX s-a purces la crearea celui mai mare proiect politic, Uniunea Europeană. 

Întrebată  care este, totuși, mesajul concertului din Piața marii Adunări Naționale, organizat de PDM, aceasta a declarat că este anume marcarea celor două conotații ale zilei. Cât despre aspectul financiar al concertului, ministra democrată ne-a îndemnat să întrebăm de alți colegi de partid, care se ocupă de finanțe.

Citiți și

(video) Cât costă concertul din PMAN? LUPU: „Nu sunt contabilul Partidului Democrat” BULIGA: „Nu sunt director financiar”


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *