Siegfried Mureșan, despre rezultatele vizitei deputaților europeni: când ajung cele 100 de milioane de euro la Chișinău

Siegfried Mureșan, președintele Delegației Comisiei pentru Buget a Parlamentului European, spune că asistența macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro va ajunge în R. Moldova după ce vor fi îndeplinite condițiile Uniunii Europene. Eurodeputatul Mureșan nu poate spune exact în care lună vor ajunge banii, dar speră că ajutorul financiar va fi virat până în luna mai. Acesta susține că deputații Parlamentului European pleacă din Moldova cu certitudinea că investițiile UE sunt importante pentru oameni.

Între 3-6 aprilie, La Chișinău se află un grup de Deputați din Parlamentul European pentru a evalua nivelul de realizare a reformelor și utilizare a sprijinului financiar oferit de către UE. Delegația Comisiei pentru Buget este condusă de către eurodeputatul român Siegfried Mureșan.

„Eu sper că banii vor veni până în luna mai, dar nu poți da niciun termen. Banii vin atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite. Noi dorim să ajutăm Moldova cu 100 milioane de euro. Condițiile au fost îndeplinite la nivel tehnic. Comisia Europeană se ocupă de aspectele tehnice”, a declarat Siegfried Mureșan în cadrul conferinței de presă susținute vineri, 6 aprilie, la Chișinău.

Pe lângă întâlnirile oficiale cu Guvernul, șeful statului, oameni de afaceri, opoziția extraparlamentară și societatea civilă, Siegfried Mureșan menționează că Delegația UE a vizitat mai multe instituții publice din țară care au beneficiat de asistență financiară. Deputații europeni, susține Mureșan, au examinat, în special, pe absorbția fondurilor europene și impactul banilor UE în teritoriu.

„Am fost la Varnița, unde am văzut un centru medical extins cu fonduri europene. Până la 12 mii de persoane se tratează la Varnița. UE a oferit 180 mii de euro pentru extinderea centrului medical. Tot la Varnița este o școală reparată din fonduri europene. Peste 350 de elevi beneficiază de condiții bune, încălzire cu biomasă și ateliere de tâmplărie. Am fost în satul Cărpineni. Acolo școala, primăria și centrul medical au schimbat sistemul de încălzire pe biomasă. În tot raionul Hâncești, peste 10 mii de persoane au încălzire pe biomasă. UE a oferit raionul Hâncești 518 mii euro. În Republica Moldova, 209 instituții publice se încălzesc cu biomasă datorită UE care a oferit un ajutor de 12 milioane de euro. Complexul Manuc Bey a beneficiat de 2,4 milioane de euro”, precizează Mureșan.

Bani din partea UE a primit și Inspectoratul General de Poliție (IGP). Instituția a fost dotată cu tehnologii de ultimă generație care permite identificarea infractorilor, documentelor false, banilor etc. IGP a primit 4,4 milioane de euro.

Siegfried Mureșan a mai spus că proiectele implementate cu ajutorul banilor oferiți de UE le-au lăsat o impresie bună eurodeputaților aflați în vizită în Republica Moldova. „Banii investiți în Moldova pot duce la îmbunătățirea vieții oamenilor, copiilor, persoanelor bolnave, siguranța cetățenilor în ansamblu. Plecăm cu convingerea că investițiile UE sunt importante”, a concluzionat Mureșan.

O delegație din 14 membri ai Parlamentului European se află în R. Moldova în perioada 3−6 aprilie, pentru a evalua nivelul de implementare a Acordului de asociere UE − R. Moldova, dar și utilizarea sprijinului financiar oferit de UE. Delegația Comisiei pentru Afaceri Externe a fost condusă de Laima Liucija Andrikienė, iar cea a Comisiei pentru Bugete – de către Siegfried Mureşan.

R. Moldova a solicitat asistență macro-financiară din partea Uniunii Europene în august 2015 și a reiterat această solicitare în martie 2016. La 13 septembrie 2017, Parlamentul European și Consiliul UE au hotărât să acorde Moldovei un împrumut în valoare de maximum 60 milioane EUR cu un termen maxim de scadență medie de cincisprezece ani și un grant în valoare de până la 40 de milioane de euro. Pachetul de documente privind acordarea asistemeței macro-financiare a fost semnat de Moldova și UE la 23 noiembrie curent. Asistența este pusă la dispoziție timp de doi ani și jumătate. Banii vor ajunge în trei tranșe, primele două tranșe vor fi de până la 30 de milioane de euro, iar a treia, de până la 40 de milioane de euro.

Alocarea fiecărei tranșe este condiționată de o listă criterii exacte pe care guvernarea de la Chișinău trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, înainte de eliberarea fiecărei tranșe, Comisia Europeană, în cooperare cu autoritățile naționale și cu personalul Fondului Monetar Internațional, va verifica dacă condițiile legate de această asistență au fost respectate în mod adecvat .


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Traian Harașosfetiuc

    DOSARUL ȘOR – CIRCUL DIN CHILOȚII BLINDAȚI AI OLIGARHULUI PLAHOTNIUK

    2 aprilie 2018 – o zi obișnuită la circul din chiloții blindați ai oligarhului uzurpator Plahotniuk, stăpânul atotputernic al Justiției capturate din R. Moldova. Toți se așteptau la tărăgănarea devenită deja cutumă a dosarului Șor la Curtea de Apel și anunțul avocaților escrocului cum, că sănătatea devoratorului de „țâpleata v tabake” de la Orhei n-a făcut față tensiunii din preajma procesului de la Curtea de Apel din Cahul n-a mai fost pentru nimeni nici cea mai mică surpriză. Apropo, anunțul avocaților escrocului Ilan Șor, cum că sănătatea protejatului dumnealor nu face față tensiunii momentului a survenit, când procesul tebuia deja să fie început. Escrocul Ilan Șor în acest timp în loc să cânte în „cușca canareicelor” din incinta judecătoriei din Cahul, stătea tolănit pe divan în casa sa luxoasă din Orhei și-o scărpina sub burtă pe nu prea tânăra, dar încă foarte zburdalnica evreică Sara Lvovna Manakhimova, alias Jasmin.

    Și acum propun să ne trezim din visele proeuropene cu picioarele pe pământ. Oare mai există cineva, care își face iluzii, că escrocul evreu Ilan Șor după ce ne-a furat 2,9 miliarde de dolari și s-a pierdut atâta timp cu jocuri de-a justiția á la Plahotniuk mai poate fi silit să întoarcă banii furați și pus la închisoare? Conform raportului Kroll despre „Furtul Secolului” din Republica Moldova, un sistem de tip suveică pus în acțiune de escrocul Ilan Șor a lăsat băncile în doar trei zile fără suma uriașă de 750 milioane de dolari, transferați în firme off-shore. Aceasta a fost doar a patra parte din isprava „Șor”icelului evreu ce-și făcuse gaură în cașcavalul din băncile moldovenești, frauda ajungând la uriașa sumă de 2,9 miliarde de dolari. Acum justiția oligarhului uzurpator Plahotniuk la aproape trei ani de la faptele comise continue să tărăgăneze tragerea la răspundere a escrocului. Pe de altă parte posturile de televiziune ale oligarhului fățarnic și uzurpator Plahotniuk de mai mult timp continuă campania de promovare a escrocului Ilan Șor, ca primar „minune” de Orhei, tot frecând mințile moldovenilor cu „minunățiile” acestuia la primăria din Orhei. Astfel primarul „minune” de Orhei escrocul Ilan Șor, conform propagandei oligarhului uzurpator și fățarnic Plahotniuk urmează să declanșeze la Orhei o adevărată „revoluție” socială, economică și de infrastructură. Mai pe scurt escrocul Ilan Șor este declarat nici mai mult nici mai puțin un adevărat „Adrian, copilul minune” al politicii
    moldovenești la Orhei pe plan local.

    Propaganda posturilor de televiziune ale oligarhului uzurpator fățarnic Plahotniuk cumulată cu cârnăciorii, mititeii, croasanții și turtele dulci împărțite orheienilor gratis și împreună cu magazinele pentru săraci pe care escrocul le răspândește prin țară urmează să-și producă efectul și escrocul de Orhei Ilan Șor să fie ales deputat de Orhei în cicumscripția nominală Orhei, scapând astfel de închisoare. Toate aceste șmecherii enumerate mai sus sunt făcute doar pe o mică parte din cei 2,9 miliarde de dolari pe care escrocul i-a furat de la poporul moldovenesc.

    Relația dintre oligarhul uzurpator fățarnic Plahotniuk și escrocul evreu Ilan Șor, oarecum seamănă cu cea dintre polkovnicul de cazaci Taras Bulba și fiul său Andrei. Numai, că polkovnicul de cazaci Taras Bulba, ucigându-și fiul trădător îi spusese: „Ia tebea porodil, ia tebea i ubiu!”, adică, „Eu te-am născut, eu și te voi ucide!” Oligarhul uzurpator fățarnic Plahotniuk poate să-i spună protejatului său hoț, escrocul evreu Ilan Șor, salvândul de închisoare: „Eu te-am scăpat de închisoare, eu și te voi face deputat!” Aici îmi permit să adaug din partea cronicarului: „Da desigur, că nu degeaba, da pe 2 miliarde de dolari din cele 2,9 miliarde furate de la poporul moldovenesc. Vreai libertate trebuie să poți și să știi s-o plătești!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *