VIDEO/ Procurorul care solicită mandate de arestare în dosarul „Tomograf” face declarații

Procurorii anticorupție cer astăzi, 1 august, mandate de arestare pe numele a șase din șapte persoane reținute în dosarul „Tomograf”. O persoană a fost eliberată din izolatorul CNA în seara zilei de ieri după ce a făcut declarații organului de urmărire penală, respectiv, va fi cercetată în stare de libertate. Acesta le-ar fi povestit procurorilor cum a funcţionat schema infracţională prin intermediul căreia un grup de medici ar fi estorcat bani de la pacienţi.

14.20. În privința a 3 persoane au fost emise mandate de arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar în privința a 2 persoane – 25 zile și respectiv 20 de zile, în izolatorul de detenție al CNA. Încheierile au fost pronunțate de judecătorul Vitalie Budeci la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău.

12.50. Pentru 30 de zile în izolatorul CNA a fost trimis încă un învinuit pe dosar, Alexei Topchin, pe numele acestuia fiind eliberat un mandat de arestare valabil până la 29 august.

12.45. Procurorul care cere mandate de arestare pe numele învinuiților, Dorin Compan, susține că la 31 iulie a fost eliberat din izolatorul CNA unul dintre cei șapte reținuți, pentru că acesta a colaborat cu organul de urmărire penală și a oferit detalii despre schema de corupție. Acesta urmează a fi cercetat în stare de liberate. Totodată procurorul în Procuratura Anticorupție a declarat că informațiile furnizate de persoana respectivă oferă organului de urmărire penală „intima convingere” că aceasta spune adevărul.

Acuzatorul de stat susține în privința persoanelor reținute și pe numele cărora cere mandate de arestare, există probe concludente care demonstrează implicarea în schemă. Aflarea acestora în libertate, afirmă Dorin Compan, ar putea prejudicia activitatea organului de urmărire penală.

Dorin Compan precizează că dosarul este unul complex și admite că ar putea puse sub învinuire și alte persoane. Procurorul afirmă că șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM), Silviu Condrea, riscă zece ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

12.40. Până la acest moment, două persoane reținute în dosarul „Tomograf” au primit mandate de arestare în izolatorul CNA, iar o persoană a fost trimisă în arest la domiciliul. Instanța urmează să se pronunțe în vederea aplicării mandatelor de arestare pe numele a încă trei persoane.

11.55. Abordați de presă, atât medicul, cât și avocatul acestuia au refuzat să răspundă la întrebări.

11.54. Instanța de judecată a eliberat un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Silviu Condrea, șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM). Acesta se va afla în detenție până la 29 august în izolatorul CNA.

Foto: e-sanatate.md

10.32. Unul dintre învinuiți escortat de ofițerii CNA la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău își acoperă fața cu o glugă.

Şapte angajaţi din sistemul medical din ţară au fost reţinuţi la 30 iulie de CNA şi procurori în urma perchezițiilor efectuate la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM).

Potrivit CNA, un grup de medici, asistenți și reprezentanți ai unor clinici private ar fi instituit o schemă de estorcare a banilor de la pacienții asigurați pentru a-i supune investigațiilor imagistice și de tomografie computerizată.

În cadrul dosarului, au fost documentate în jur de 100 de episoade în care s-a stabilit complicitatea a cel puţin 14 medici şi alţi angajaţi medicali din cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, Institutului de Ftiziopulmunologie, Dispensarului cardiologic şi unor clinici private.

Cele 14 persoane sunt cercetate penal pentru săvârşirea abuzului de serviciu şi coruperii pasive, precum şi complicităţii la comiterea celor două infracţiuni. Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă de până la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani şi o amendă în mărime de 400 de mii de lei.

Reținut de CNA a fost și Silviu Condrea, șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM). Condrea este bînuit că ar fi organizat o reţea de medici din instituţiile medicale de stat şi din clinici private, prin intermediul cărora oferea servicii contra cost pacienţilor. În urma înţelegerii prealabile, medicii trimiteau pacienţii pentru investigaţii tomografice, ocolind programările corespunzătoare. Astfel, pacienţii i-ar fi achitat banii direct lui Condrea, fără ca sumele să fie reflectate în evidenţa spitalului, iar medicii care „furnizau pacienţi” ar fi fost remuneraţi pentru fiecare om cu o parte din banii primiţi.

În biroul de serviciu al lui Silviu Condrea, dar și în caseta de valori deținută în una din băncile din Chișinău, ofițerii CNA au găsit 80 de mii de euro, 50 de mii de dolari și 100 de mii de lei. Dintr-o altă casetă metalică din filiala unei bănci comerciale, CNA a mai ridicat 150 de mii de euro, bani care au fost depuși pe numele şefului de secţie din cadrul CRDM. La domiciliul lui Condrea au mai fost găsiți 37 de mii de euro, peste 18 mii de dolari și 114 mii de lei.

CNA a făcut publică o discuţie, în cadrul căreia, un medic îl sună pe altul ca să soluţioneze o problemă legată de un pacient care urma să fie trimis pentru investigaţii contra plată.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *