Principală  —  IMPORTANTE   —   UPDATE/ Cazul deposedării municipalității de…

UPDATE Cazul deposedării municipalității de un lot de teren, în care este vizat arhitectul-șef al municipiului Chișinău: ofițerii CNA cercetează șantierul aflat în proces de construcții

Sursa foto: CNA

UPDATE: Organele de drept continuă acțiunile de urmărire penală pe cazul abuzului în serviciu, admis de către persoanele publice aferent terenului în privința căruia a fost înregistrat dreptul de proprietate (superficie), se spune într-un comunicat al CNA.

„În aceste momente, ofițerii CNA cercetează amănunțit șantierul, aflat în proces de construcții, cu participarea specialiștilor atestați în domeniul construcțiilor din cadrul CNA, urmând ca ulterior să fie verificate actele permisive privind inițierea lucrărilor de construcție”, se mai spune în comunicat.

Sursa foto: CNA

Știrea inițială:

Arhitectul-șef al municipiului Chișinău și administratorii unei companii de construcție din capitală au ajuns în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) după ce au pus la cale o schemă prin care urmăreau scopul deposedării municipalității de un lot de teren. Este vorba despre un lot situat într-un cartier rezidențial din capitală cu suprafața de 0,43 ha, cu o valoare de circa 22 milioane de lei. 

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Primăriei municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru este șefa Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat joi, 29 februarie, percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale arhitectului-șef al capitalei și agentului economic, de unde au fost ridicate documente relevante cauzei penale.

Factorii de decizie ai companiei de construcție, în complicitate cu reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău, ai Agenției Servicii Publice, Departamentului „Cadastru” au înregistrat un drept de proprietate (superficie) asupra terenului aferent construcției în lipsa deciziei Consiliului Municipal Chișinău și în baza unui contract de arendă expirat, iar temeiul înregistrării servind cererea arhitectului-șef al municipiului Chișinău, conform unui comunicat al CNA.

Ulterior, după obținerea dreptului înregistrat, în baza unor acte permisive expirate, agentul economic ar fi înregistrat pe lotul de teren în cauză mai multe bunuri imobile.

Potrivit CNA, arhitectul orașului a fost recunoscut în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și urmează a fi cercetat în stare de libertate.