Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un membru al Consiliului Superior…

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii și-a dat demisia

????????????????????????????????????

Ion Postu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul profesorilor de drept titulari, și-a depus astăzi, 20 noiembrie, cererea de demisie. Acesta precizează că rămânerea sa în funcția de membru al CSM „nu este în coraborarea cu viziunea pe care o împărtășește în calitate de om, jurist și doctor în drept”.

„Nu voi admite să fiu atras și criticat nejustificat pentru faptul că particip sau nu particip la anumite „jocuri”, care nu mă vizează și nu au nimic în comun cu activitatea legală a CSM-ului. CSM trebuie să rămână acel organ echidistant care asigură independența puterii judecătorești și drepturile legale ale judecătorilor pentru ca într-un rezultat final să triumfe calitatea actului de justiție și respectate drepturile omului”, este menționat în cererea de demisie a lui Ion Postu.

Anterior, președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, l-a criticat pe Ion Postu după ce acesta nu s-a prezentat la ședințele CSM, care au fost amânate din lipsă de cvorum: „Se creează impresia că ședințele CSM sunt intenționat boicotate și se încearcă de a face ca CSM să nu fie lucrativ”.

Membrii CSM au fost revocați din funcție la 27 septembrie de către Adunarea generală extraordinară a judecătorilor, organizată la inițiativa a 87 de magistrați, în urma unei hotărâri emise de Curtea de Apel Chișinău. Membrii CSM nu recunosc însă deciziile luate la Adunarea generală a judecătorilor. În această perioadă, membrii CSM s-au întrunit în continuare în ședință, adoptând mai multe hotărâri, care însă ulterior au fost contestate în instanță pentru că CSM-ul nu ar fi funcțional.